Doi tineri ucraineni, fugiți din calea războiului, și-au unit destinele într-o Biserică din județul Botoșani

Chiar dacă sunt la distanță mare de casă din cauza războiului, asta nu i-a oprit să își unească destinele. Cei doi tineri care s-au căsătorit în județul Botoșani au fost impresionați de ospitalitatea românilor, care i-au primit cu brațele deschise, scrie glasulnordului.ro.

„Noi trebuia să ne căsătorim pe 9 martie, dar din cauza acestor tensiuni, a trebuit să fugim din Ucraina. Noi suntem recunoscători poporului român, pentru că atunci când am trecut granița de la Siret, noi am văzut cu ochii noștri, cum locuitorii României îi ajutau pe refugiați”, au spus cei doi tineri.

 

Evenimentul fericit din viața celor doi tineri a avut loc duminică, 27 martie, la Concești, fiind ajutați de comunitatea locală. Larisa a fugit din Kiev, iar Roman Gabrilet din Cernăuți.

Larisa nu vorbește românește, iar Roman înțelege doar puțin. Când i s-a zis lui Roman că are o cameră, el a refuzat spunând „îmi pare rău, dar nu putem locui în aceeași cameră, deoarece noi nu suntem căsătoriți suntem membrii ai biserici Adventiste de ziua a 7-a și cum este orânduiala nu trăim împreună în aceeași camera până la căsătorie”, potrivit glasulnordului.ro.

Emanuel Mațcu sună din nou acasă la părinți și le spune să pregătească două camere pentru că ei sunt membrii ai biserici adventiste și încă nu sunt căsătoriți. Familia Mațcu din Concești s-a ocupat să obțină toate actele necesare pentru cununia civilă și cea religioasă.

S-au ocupat de traducător, luând legătura cu autoritățile locale din Concești care au ceremoniat căsătoria civilă a celor doi tinerii. Tânărul însurățel cât a stat în Concești s-a oferit să meargă în vama Rădăuți Prut unde a ajutat la întâmpinarea altor refugiați la traducerea din limba ucraineană în engleză și română a compatrioților lui.

Peste 1000 de persoane au fost cazate la membrii bisericii Adventiste de ziua a 7-a pentru una sau mai multe zile în localitățile Darabani, Bajura, Concești, Dragalina, Dumbrăvița chiar și Dorohoi.

Membrii bisericii din Concești s-au organizat și au adunat 120 de persoane.

„Ne-am bucurat enorm ca domnul primar Costel Năzare ne-a ajutat cu căminul cultural și cu bună desfășurare a unei frumoase nunți ca-n povesti”, a spus tânărul.

La nuntă s-au strâns 12.000 de lei, 950 de euro și 200 de dolari, plus o lună de mierie în Egipt.

La căsătoria religioasă a participat pastorul Gabi Ichim, de la Moldovița, vorbitor nativ de limba Ucraineană care a slujit ca pastor în Ucraina.

„A fost un eveniment emoționant, plin de bucurie și tristețe în același timp, având în vedere faptul că rudele și prietenii din țara lor nu au putut fi prezenți. Membrii bisericii adventiste s-au mobilizat și au făcut ca umbra războiului să fie umplută în cele din urmă cu bucurie. De asemenea, aceștia au pus mână de la mână ca cei doi miri să aibă parte de o nuntă cât mai plăcută. Ne bucurăm că am putut fi de folos și le dorim să aibă o căsnicie fericită și să se bucure de o viață plină de speranță și de încredere în Dumnezeu”, a declarat unul dintre membrii bisericii adventiste din Concești.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Casă distrusă de flăcări, proprietarul a ajuns la spital cu arsuri pe față și mâini!

Saturday, 13 December 2025

Un bărbat din localitatea Grivița, comuna Cordăreni, a rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu. Incidentul s-a produs sâmbătă seară. La caz s-au deplasat po...

Leo Grozavu, furios după FC Argeș – FC Botoșani 0-0: ”Luptă oarbă!”

Saturday, 13 December 2025

FC Argeș și FC Botoșani au remizat la Mioveni, scor 0-0, în cadrul unui meci din etapa cu numărul 20 a Ligii 1. Formația oaspete a ratat șansa de a urca temporar pe prima poziție. Leo ...

„Nu e nimeni ca el!” Fostul jucător al FCSB, fermecat de vedeta Botoșaniului: „Fotbalist de zeci de milioane”

Saturday, 13 December 2025

„Nu am văzut calitate mai mare” Sebastian Chitoșcă (33 de ani) a vorbit despre fotbalistul pe care îl consideră „numărul 1” din punct de vedere tehnic în Su...