Irina Olariu este o tânără botoșăneancă, născută în orașul Săveni și stabilită în Iași. Aceasta a acordat un interviu pentru publicația matricea.ro, unde a povestit despre pasiunea ei. Ea are acest talent desăvârșit de a mânui păpușile cu mare migală, luând în considerare și stropul mare de zâmbet pe care-l poartă la ea mereu atunci când se află în preajma copiilor.
Cei mici o știu de Veselica, iar când e Veselica, chiar mărturisește că se transpune în altă lume. Dă viață poveștilor și glas personajelor, iar asta înseamnă că încă poartă copilăria în suflet.
- Irina, porți un nume care în limba greacă înseamnă pace, iar eu când vorbesc cu tine chiar asta simt. Oare mama ta tot la pace s-a gândit să aduci pe Pământ când ți-a pus numele? Ce știi?
- Știu că mama mea a spus că eram ca o păpușă când m-am născut și se sărbătorea Sfânta Irina. Și mie îmi place numele Irina. De mică am simțit că vreau doar pace în jurul meu. Eram o fetiță timidă și gingașă, așa cum spunea mama mea. Mama este o fire foarte blândă și de la ea moștenesc blândețea, gingășia, frumusețea.
- Pentru copii ești Veselica, nu Irina. Când de mult îți place acest apelativ?
- Când sunt chemată Veselica mă transpun în altă lume. Copiii zâmbesc instant când spun acest nume. Acesta este scopul proiectului meu, de a aduce cât mai multe zâmbete pe chipul tuturor celor care mă întâlnesc.
- Să fii în mijlocul copiilor, în fața lor sau pe lângă ei ți-ai dorit mereu să fii?
- Da, mi-am dorit mereu să fiu printre copii. Ei trăiesc in prezent și lângă ei sunt eu, autentică.
- Cum s-a scris povestea ta cu copiii? Poți s-o așterni în câteva cuvinte și aici?
- De când mă știu spun povești celor apropiați. Într-o vară am făcut o păpușă doar să văd dacă îmi iese. De obicei fac ce simt. Am reușit să fac păpușa, să îi pun numele și am acceptat să merg la un interviu. Spunea așa: „Căutăm mămici pentru teatru”. Am luat păpușa și m am dus la interviu. Am fost acceptată și am început să fac ateliere pentru copii. Înainte de asta, adunam copii acasă și făceam activități pentru copii, băiatul meu fiind micuț. După ateliere, a urmat un spectacol pe o scenă cu prima mea piesă: Vrăjitorul din Oz. Am făcut personajele și am urcat pe scenă pentru prima dată și de aici au luat naștere următoarele povești.
- Ce ai învățat de la ei, Irina? Ce au sădit în tine?
- De la copii învăț zilnic cum să scap de frici, cum să văd doar ce e mai frumos în orice, cum să zâmbesc mai mult, cum să iubesc și multe altele.
- De ce teatru interactiv? Escapada ta academică s-a petrecut în acest domeniu?
- Teatru interactiv: pentru că am vrut să îi ajut pe copii să prindă curaj, să se deschidă, să comunice mai mult, să aibă încredere în ei. Asta pentru că eu nu am avut curajul, copil fiind să îmi depășesc tracul de a vorbi in public, sau să cânt pe scena, să îmi spun punctul de vedere în anumite situații. Vreau să îi ajut să aibă încredere în ei, pentru că de aici pornește totul. Eu pot să fac tot cerea ce îmi propun. „Eu am tot ce îmi trebuie ca să fac tot ce vreau”.
- Ce învață copiii prin teatru? Ce elemente își extrag pentru dezvoltarea lor?
- Prin teatru își dau voie să viseze, să vizualizeze o poveste, să creeze, să fie dezinvolți și să aibă curaj.
- Dacă dau o căutare pe google, te găsesc și în ipostaza de terapeut Reiki. Cum ai descoperit această cale?
- Am descoperit reiki în 2017 când am avut probleme de sănătate. În câteva sesiuni m-am vindecat. Apoi am făcut toate gradele în reiki și am practicat, văzând multe rezultate pozitive în rândul clienților mei.
- Cum jonglezi între ce faci cu copiii și ce faci cu adulții?
- Activitățile cu copiii mă încarcă foarte mult, când sunt pe terapii e un consum de energie mai mare și necesită multă implicare în a ghida un adult. Ambele îmi plac foarte mult. Fac tot ce mi-am dorit de când eram mică.
- Poezia este una dintre pasiunile tale. Încurajată de către cine să îți urmezi pasiunea și s-o așterni în pagini?
- În poezii sunt emoțiile mele. E un refugiu în care tot ce simt, trăiesc , visez devine o poveste. Scriu de mică, mai mult pentru poezii pentru copii.
- Ce ar trebui să mai aflăm despre tine, Irina, și n-am cuprins eu în întrebări?
- Sunt ceea ce fac. Sunt o persoană activă, cu multe idei, uneori iubesc să stau înconjurată de gândurile mele, alteori, evadez ca să mă inspir. Iubesc viața, așa cum e. Eu sunt diferită în fiecare zi. Îmi plac provocările și le spun da de fiecare dată. Caut mereu să cresc din toate punctele de vedere și îmi place să las ceva în urma mea. Poate fi un zâmbet, un sfat, o îmbrățișare sau un semn de întrebare. Până și o muscă lasă ceva în urma ei. Ar fi păcat să trecem așa neobservați prin lume.
- Care sunt lucrurile care îți plac cel mai mult la tine? Oare faptul că ți-ai urmat mereu dorințele?
- Îmi place la mine că nu renunț indiferent de obstacole, că merg înainte chiar daca mă împiedic de propriile mele judecăți. Știu că am venit aici cu multe daruri și doresc să le împart cu ceilalți.
- Sunt și lucruri care nu îți plac și lucrezi la ele?
- Am lucruri care nu îmi plac și chiar lucrez cu ele până când le învăț bine. Viața e ca o materie cu multe teme de făcut acasă. Acum am înțeles că de mine depinde cât efort depun să le înțeleg sau să le las să se repete. Mă plac așa cum sunt, mai multe personaje într-una singură: Irina.
Săptămâna trecută, Irina a susținut un spectacol caritabil în orașul natal. Aceasta a acceptat invitația reprezentanților Asociației „Arlechino Moldova”, care au organizat și un cros caritabil, sâmbătă, pentru a-i veni în sprijin lui Ionuț Mitrofan, un adolescent pasionat de sport și care se luptă cu o boală cumplită.