Curs de auto-apărare împotriva manipulării prin informație la Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu”

Odată cu debutul noului an școlar, Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” din Botoșani demarează un proiect nou in domeniu educației permanente, intitulat: „Curs de auto-apărare împotriva manipulării prin informație”.

În cadrul cursului vor fi atinse aspecte din domeniul comunicării, informării și formării personale (manipulare prin reclame, presă și multi-media, automanipularea, nevoia de fericire), dar și din domenii conexe, precum: societate, familie, parenting, relații de cuplu, arte, pseudo-științe, falsificarea istoriei și multe altele. Cursul beneficiază de colaborarea unor specialiști pe domeniile psihologie, jurnalism, istorie, politici publice etc.

 

Conceput a se desfășura cu o frecvență săptămânală (în fiecare vineri, de la ora 16:00, în sala Fondului Documentar Eminescu), timp de patru luni, cursul nostru își propune să contribuie la crearea/dezvoltarea deprinderilor de lectură critică, precum și la cunoașterea de sine și descoperirea valorilor individuale, ca instrumente cu care oamenii se pot apăra în fața manipulării.

În contextul cultural, social și politic contemporan astfel de deprinderi  se dovedesc necesare. Cursul a fost testat în perioada vacanței de vară cu un modul  pilot de 5 săptămâni, în cadrul căruia am constatat un interes crescut pentru subiectele abordate. Sunt două grupuri țintă spre care ne concentrăm atenția și vom lucra diferențiat cu o grupă de adolescenți (14-19 ani) și cu o grupă de tineri/viitori părinți (20-30 de ani). Cursul a fost gândit cu o desfășurare accentuat interactivă și include numeroase jocuri, exerciții, lucru în echipă, vizionări, studii de caz, brainstorming.

Înscrierile la curs se pot face în perioada 4 - 16 octombrie la sediul bibliotecii - Fondul Documentar Eminescu, de luni până joi, între orele 8:30 – 16:00 la domnul Iulian Moldovanu. Dacă există și alți specialiști pe domeniul informării sau pe un domeniu conex dispuși să contribuie la dezvoltarea conceptului, reprezentanții instituției ar fi bucuroși să îi primească în echipă.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Ajutor pentru Omul Bun: În număr mare, botoșănenii donează sânge pentru părintele Chirvase! VIDEO

astăzi, 10:36

Părintele Petru Chirvase este Omul care și-a deschis sufletul pentru semeni, pentru oricine se afla în nevoie. A fost acolo pentru nevoiași, pentru copiii și mamele aflate într-o situa...

Campanie pentru „o masă a vieții”, inițiată de doi medici din Botoșani cu preotul Dan Damaschin! VIDEO

Thursday, 12 November 2026

Preotul Dan Damaschin, cunoscut în întreaga țară pentru campaniile organizate pentru mamele și copiii încercați de viață, dar și pentru reușitele sale în sprijinirea ac...

Copii ajunși în stare gravă pe masa de operație din cauza trotinetelor. Medic din Botoșani: „Când îi prindem le vindem trotinetele” (Video)

Thursday, 12 November 2026

Dr. Simona Bordiciuc, medic primar chirurgie pediatrică la Botoșani, a declarat într-o conferință de presă faptul că dispozitivele de care copiii și adolescenții se folosesc au evoluat d...