„Eu îl iubesc foarte mult pe Mihai Eminescu” a fost declarația făcută de un băiețel, pe scena Festivalului Seri Melancolice Eminesciene de la Ipotești, care au avut loc în august. Și apoi a început să rostească pasaje întregi din Geniu pustiu, într-o interpretare care a impresionat atât de mult oamenii mari prezenți, încât momentul, filmat de cineva și postat pe un cont de socializare, a devenit viral.
Rareș s-a născut la Botoșani, într-o zi de toamnă, la 22 septembrie, iar anul acesta va împlini cei „7 ani de-acasă”, după cum îi place lui să spună. Părinții, Gina și Marius Prisăcariu, sunt educatoare și inspector de audit în cadrul Consiliului Județean, după cum consemnează QMagazine.ro.
Rareș este elev la Școala Gimnazială nr. 7, Botoșani, în clasa I, Daniela Orășanu fiind învățătoarea și prietena lui de suflet. Totodată, Rareș este elev al Școlii Populare de Arte George Enescu din Botoșani, la secția Actorie, și face parte din Trupa Mică de teatru. Aici a început cursurile cu profesoara Silvia Răileanu, actriță a Teatrului Mihai Eminescu Botoșani, cea care a remarcat potențialul lui.
Încă de la cea mai fragedă vârstă, copilul a manifestat interes pentru lumea cărților, iar la 3 ani, când a mers la grădiniță, cunoștea multe informații din diverse domenii, se exprima cursiv și învăța cu ușurință orice text specific vârstei lui.
A învățat să citească (singur) de la 4 ani și a început să fie pasionat de istorie, Univers, dar îl fascina și lumea supereroilor de animație.
Copilul cu ochi negri, pătrunzători a început clasa pregătitoare la mai puțin de 6 ani și tot atunci a inițiat și cursurile de actorie. Rareș este un copil care se joacă, citește, învață, un copil care se bucură de copilărie, cu toate plăcerile ei.
Familia reprezintă universul lui, este foarte încântat să petreacă timpul cu părinții, cu bunicii și o consideră pe Ilinca, verișoara lui, ca pe o soră. Iubește marea, îi plac excursiile și lampioanele, pe care le înalță, în special pentru bunica lui, Florica, cea care îi zâmbește de la îngeri.
Drumul spre poet
Dragostea pentru Mihai Eminescu, pe ale cărui meleaguri s-a născut, a venit firesc – din plimbările la Ipotești, la Casa Memorială, pe lângă Lacul cu nuferi –, iar versurile marelui poet i-au captat atenția încă de mic. Mereu îi adresa întrebări mamei despre viața lui Eminescu, impresionat fiind de poveștile în care afla cât de diferite erau condițiile de trai de odinioară, dar cât de actuale sunt mesajele transmise în operele poetului.
Fiind atras de istoria românilor și având o dicție foarte bună, Silvia Răileanu i-a propus un text cu un puternic mesaj patriotic, respectiv un fragment din Geniu pustiu, text care la prima vedere părea lung și greu de înțeles pentru un copil de 6 ani. Inițial, părinții s-au mirat de complexitatea textului, însă, după primul moment de audiție, Rareș a fost curios să înțeleagă și să cuprindă, în mintea lui, explicațiile cuvintelor necunoscute. În câteva zile a învățat fragmentul din Geniu Pustiu, ba chiar mai mult decât i se propusese inițial, iar interpretarea a fost lucrată cu multă naturalețe.
Părinții au fost cei care au remarcat la Rareș nevoia de cunoaștere permanentă, iar Dumnezeu l-a binecuvântat cu oameni deosebiți, începând de la grădiniță, cu educatoarele Anca Agavriloaei și Anamaria Tanasă, care mereu l-au considerat un copil evoluat, cu mult peste nivelul lui de vârstă.
Povestea lui Rareș continuă pe QMagazine.ro.