Copiii vor da startul manifestărilor de Ziua Națională, la Botoșani

Instituția Prefectului a găzduit, joi, o ședință tehnică de pregătire a manifestărilor dedicate sărbătoririi Zilei Naționale a României, urmată de o vizită în teren, la locul unde va avea loc ceremonialul.

În cadrul ședinței s-a perfectat și programul ceremonialului militar și religios, organizat de către Instituția Prefectului și Garnizoana Botoșani, cu sprijinul structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne și al primăriei municipiului Botoșani.

 

Astfel, manifestările vor debuta la ora 10:30, la Cimitirul Eroilor din Primul Război Mondial, la Pacea, când 70 copii aparținând centrelor de plasament din județ vor depune coronițe de brad la cele 186 de morminte ale ostașilor. Acest eveniment se va desfășura și cu sprijinul Asociației Cultul Eroilor  „Regina Maria” – filiala Botoșani.

Ceremonialul dedicat tuturor românilor va continua la ora 12:00, la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial din Piața 1 Decembrie – Centrul Istoric, când prefectul județului Botoșani, Dan Șlincu, va trece garda de onoare în revistă.

După intonarea imnului de stat al României și oficierea unui ceremonial religios, colonelul în rezervă, Sergiu Balanoivi, va prezenta însemnătatea anului 1919 pentru România, după care vor susținute alocuțiuni referitoare la Ziua Națională a României.

Evenimentul va continua cu depuneri de coroane la Grupul Statuar „Compania de Mitraliere Maior Ignat în Atac” și se va încheia cu defilarea gărzii de onoare, din care vor face parte militari, jandarmi și pompieri.

„Îi aşteptăm pe botoşăneni să ni se alăture pentru a trăi împreună emoția pe care această zi de sărbătoare națională ne-o transmite de 101 ani”, transmite prefectul Dan Șlincu

Pentru ca ceremonialul să se desfăşoare în cele mai bune condiţii, traficul în zonă va fi dirijat în intervalul orar 11:30 – 13:30. Structurile MAI şi Poliţia Locală vor fi angrenate atât în asigurarea ordinii și liniștii publice cât și a asistenţei medicale de urgenţe, potrivit unui comunicat al Cancelariei Prefectului.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!

Friday, 30 October 2026

În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...

COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!

Friday, 30 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...

Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!

Friday, 30 October 2026

Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...