Conferință preoțească în Protopopiatul Darabani, alături de PS Nichifor Botoșăneanul

Joi, 9 iunie, la Parohia „Sfântul Dimitrie” din Miorcani, județul Botoșani a avut loc Conferința preoțească din Protopopiatul Darabani. La eveniment a fost prezent și Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

Ziua a început cu săvârșirea Sfintei Liturghii de către Părintele Episcop-vicar, dimpreună cu preoții protoieriei botoșănene, iar la final, clericii au binecuvântat noua casă socială a Parohiei Miorcani.

 

Pentru merite deosebite, în semn de recunoștință pentru lucrarea împlinită la parohie, părintele paroh Remus Octavian Hrușcă a fost hirotesit iconom stavrofor, scrie doxologia.ro.

În continuare, PS Nichifor Botoșăneanul, dimpreună cu părintele protopop Constantin Pînzariu și părintele inspector eparhial Mihai Zvorâște, au participat alături de preoții din zona Darabaniului la conferința semestrială preoțească, care a avut loc în locașul de cult.

Tema întâlnirilor preoțești din acest an este „Rugăciunea în viața preotului” și se încadrează în manifestările prilejuite de Anului omagial al rugăciunii în Patriarhia Română.

Conferințele preoțești se desfășoară în fiecare din cele treisprezece protoierii din Arhiepiscopia Iașilor și sunt prezidate de către Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan sau de către delegatul chiriarhului. Un preot din fiecare protopopiat va prezenta un referat pe tema propusă, sesiunea continuă cu dezbateri pe subiectul prezentat, iar clericii vor primi, la final, îndemnuri pastorale din partea ierarhului.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Echiparea barului: forme, grosimi și profile de pahare adaptate fiecărui tip de băutură

Wednesday, 11 November 2026

Listele obișnuite de pahare numără forme, dar lasă în plan secund volumul, manevrarea și locul de depozitare. Într-un bar, toate acestea intră în aceeași decizie: ce servești...

Cum alegi un ceas Casio de damă pentru ținutele de zi cu zi?

Wednesday, 11 November 2026

Un ceas purtat zi de zi trebuie să fie mai mult decât un accesoriu care îți arată ora. Este acel detaliu care completează o ținută, reflectă stilul personal și rămâne practi...

Un elev din Botoșani se află pe locul 10 la Jocurile Olimpice de Tineret din Dakar! (Foto)

Wednesday, 11 November 2026

Tânărul atlet român Liviu Isache a încheiat pe locul 10 finala probei de 3000 m, cu timpul de 9:16.66, la cea de-a IV-a ediție a Jocurilor Olimpice de Tineret, desfășurată la Da...