Concert cu lansare de disc, cu ocazia celor 12 ani de Buzz, la Botoșani

Dora Gaitanovici va susține, pe data de 11 martie, la Grand Irish Pub, un concert în cadrul weekendului aniversar al redacției Buzz, una formată din copii și adolescenți la Botoșani. 

Artista a fost finalistă în 2018 la „Vocea României”, iar anul trecut a fost la un pas de a reprezenta România la Eurovision. Pe lângă cele două participări importante, Dora Gaitanovici are în palmares zeci de trofee naționale. Ea studiază pian, saxofon, canto și este pasionată de jazz, blues, rock sau de muzică clasică. În prezent, este studentă în cadrul Universității de Muzică din București.

 

În 2022, Dora a lansat primul ei disc intitulat „Descântec”, unul apreciat de critica muzicală de specialitate. Grație apariției acestui disc, artista face parte acum din familia Universal Music România & MediaPro Music.

Materialul discografic va fi lansat și la Botoșani în cadrul concertului pe care Dora îl va susține cu ocazia celor 12 ani de jurnalism pentru copii și adolescenți la Botoșani. Albumul prezintă o colecție de nouă piese inspirate din poveștile mitice și din folclor, printre care se numără melodii despre personaje din povești și legende românești.

Cu una dintre piesele prezente pe album, respectiv „Ana”, Dora a participat anul trecut la Eurovision și  a fost în pe prima poziție în topul Spotify Viral România, pentru trei săptămâni consecutiv.

Albumul este unul conceptual, în care Dora Gaitanovici prezintă dualitatea, fiecare piesă având corespondent, iar materialul se termină cu cea de-a noua piesă, „Descântec”, care încheie lanțul referințelor mistice. Astfel, sunt prezentate piesele „Ana” și „Manole”, „Făt-Frumos” și „Cosânzeana”, „Soarele” și „Luna”, „Miorița” și „Moldoveanu”.

Albumul „Descântec” va fi lansat în cadrul concertului susținut de Dora și trupa ei la Botoșani, pe data 11 martie, într-un eveniment care va începe de la ora 17.00.

Evenimentul are ca scop aniversarea celor 12 ani de Buzz și va mai cuprinde pe lângă activitatea „Buzz Forum” și o conferință despre muzica electronică la români susținută de jurnalistul Doru Ionescu și editorul video Bogdan Sterpu (TVR).


(Comunicat de presă)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un constructor a produs o avarie accidentală și lasă mii de botoșăneni fără apă până joi!

Wednesday, 5 August 2026

Echipele Nova Apaserv S.A. Botoșani intervin începând de astăzi, 05 august 2026, ora 20:00, la nivelul sistemului de alimentare cu apă, ca urmare a unei avarii produse accidental de con...

Sfântul Ioan Iacob, cinstit la el acasă: „Să urmăm pilda vieții lui și să o facem vie în viața noastră”

Wednesday, 5 August 2026

Numeroși pelerini și credincioși din toată țara au trăit alese clipe de bucurie duhovnicească, în această dimineață, 5 august, la hramul Mănăstirii Crăiniceni din localitatea Horodi...

Patronul unei firme din Botoșani trimis în judecată pentru complicitate la infracțiuni de fals!

Wednesday, 5 August 2026

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată la data de 09 iulie 2026, în stare de libertate, a inculpat...