Conacul Polizu, situat în satul Maxut, comuna Deleni, judeţul Iaşi, a fost construit în secolul al XIX-lea, iar după un proces amplu de renovare, clădirea a fost redeschisă pentru turişti în 2011. Astăzi, imobilul istoric îşi trăieşte a doua tinereţe.
„Iniţiativa i-a aparţinut tatălui meu!”
Cu tată botoșănean și mamă bucureșteancă, Andreea Ștefănucă spune că inițiativa familiei sale de a prelua ruinele fostului conac părea la început un adevărat act de curaj, nu făăr ”un strop de nebunie”.
Povestea conacului Polizu începe să se scrie în 1880, când Constantin T. Ghika Deleni moşteneşte moşia Maxut, întinsă pe aproximativ 1.000 de hectare. Aici, el îşi construieşte o reşedinţă neoclasică, situată strategic pe un promontoriu, cu o privelişte elegantă.
„Încă de atunci s-au pus bazele nu doar ale clădirii, ci şi ale întregului ansamblu peisagistic - grădini în terase, parcuri, livezi, păduri şi alei plantate cu tei bătrâni“, povesteşte Andreea Ştefănucă, reprezentanta celei de-a doua generaţii a familiei care deţine acum Conacul Polizu.
Ce a urmat însă nu a fost o istorie liniară. În timpul regimului comunist, proprietatea a fost transformată în sediu CAP şi ulterior a fost lăsată în paragină, pentru ca abia în anii 2000 să primească o nouă şansă, scrie Ziarul Financiar.
„După o perioadă îndelungată de degradare şi abandon, conacul a intrat într-un amplu proces de restaurare între 2005 şi 2010.“
Aceasta a fost, de fapt, etapa de început a relansării proiectului Polizu. Activitatea turistică reală a prins contur începând cu 2011, odată cu primele evenimente şi cu o strategie mai clară de valorificare a potenţialului domeniului.
„Iniţiativa i-a aparţinut tatălui meu, care a avut curajul - şi poate un strop de nebunie - să se aventureze într-un astfel de proiect complex şi anevoios“, povesteşte Andreea.
La început nu exista o direcţie clară. Restaurarea nu a fost gândită cu un plan precis de exploatare ulterioară. A fost mai degrabă un demers de salvare şi redescoperire, ghidat de intuiţie şi explorare, explică ea.
„Împreună cu sora mea şi cu tata, am testat diverse idei.“
Momentul de cotitură l-a reprezentat organizarea primei nunţi în grădina conacului - la acel moment, fără infrastructura necesară.
„Această provocare ne-a determinat să investim în zona de evenimente private, direcţie care a devenit în timp principalul motor al activităţii noastre.“
”Am simţit atracţia pentru antreprenoriat încă de mică!”
Familia Andreei are un fundal profesional divers - fiecare venind cu un set diferit de competenţe, care s-au dovedit esenţiale în conturarea proiectului.
„Am crescut într-un mediu antreprenorial: părinţii mei au fost implicaţi în afaceri variate - de la brutării şi restaurante la retail sau chiar mici magazine de haine.“
Conacul Polizu este primul şi singurul proiect care implică şi turism.
„Eu personal am simţit atracţia pentru antreprenoriat încă de mică, iar în liceu am început proiecte în zona creativă.“
Este absolventă de peisagistică (arhitectură peisageră) şi biotehnologii (USAMB), iar activitatea sa de-a lungul anilor a inclus design floral, concepte de evenimente, proiecte izolate de design interior şi amenajări de grădini, grafică, design de produs şi altele.
„Toate acestea s-au legat organic cu dezvoltarea conacului, transformându-l nu doar într-o locaţie, ci într-un univers creativ complex.“
„A fost nevoie de multă imaginaţie ca să vedem dincolo de ruină!”
Despre conac spune că nu a fost o alegere activă. „Am fost abordaţi de ultima moştenitoare a domeniului, Irina Ioana Riscutia, care a copilărit la Polizu şi care a dorit să se implice activ în restaurare. Multe decizii au fost posibile datorită memoriei sale afective şi cunoaşterii detaliate a funcţionalităţii iniţiale a spaţiului.“
Conacul era într-o stare avansată de degradare: pereţii fuseseră decopertaţi, mobilierul dispăruse sau era distrus, pardoseala era acoperită cu linoleum, iar grădinile deveniseră depozite de utilaje abandonate, arată sursa citată.
„A fost nevoie de multă imaginaţie - şi curaj - ca să vedem dincolo de ruină şi să intuim potenţialul locului.“
Dar exista o relaţie a familiei cu zona. „Tatăl meu este din Botoşani, mama din Bucureşti, iar eu şi sora mea am copilărit şi am studiat în Capitală. Totuşi, am petrecut mult timp în nordul ţării, unde familia noastră a avut mereu proiecte. Conacul a venit natural, ca o continuitate şi, într-un fel, zona ne-a ales pe noi.“
Reabilitarea a durat peste cinci ani
Fiind o investiţie personală, ritmul a fost dictat de resursele financiare ale familiei şi de capacitatea echipei de a gestiona lucrările pas cu pas. Evident, au apărut surprize: probleme legate de infrastructură, bugete depăşite, soluţii care trebuia regândite din mers.
„Am lucrat cu echipe interne şi locale, folosind propriile noastre competenţe şi o documentare riguroasă. Ne-am bazat pe fotografii vechi, pe detalii ale neoclasicismului autentic şi am evitat finisajele moderne ori artificiale.“
Au folosit materiale naturale, piese de anticariat şi au urmărit o cromatică unitară, discretă, care păstrează caracterul autentic al locului. Multe piese de mobilier provin din anticariatele din ţară, dar şi din afara ţării, fiind adunate în ani.
„Încă mai completăm colecţia şi azi, în mod organic, cu fiecare spaţiu nou amenajat.“
Deşi reabilitarea a durat mult timp, deşi a fost anevoioasă pe alocuri, a fost şi un timp preţios.
„Ne-a permis să înţelegem locul şi să-l modelăm în mod autentic. Ca peisagist, consider că amplasarea pe promontoriu, grădinile terasate şi parcul dendrologic formează unul dintre cele mai valoroase elemente ale domeniului.“
”Echilibru autentic între trecutul istoric şi confortul contemporan”
Aleea sinuoasă, flancată de tei bătrâni, ascunde silueta conacului până în ultimul moment, amplificând senzaţia plăcută a descoperirii. Arhitectura conacului, în stil neoclasic sobru, dar elegant, completează armonios această experienţă, spune Andreea.
„Planimetria ansamblului construit formează o incintă compactă, rectangulară, delimitată de clădirea conacului, care, ca piesă centrală, face din acest ansamblu o raritate - mai ales în contextul co-nacelor construite în Moldova la acea vreme.“
Un alt detaliu rar şi preţios îl reprezintă grădina istorică, al cărei caracter a fost păstrat, fapt cu atât mai valoros având în vedere că în perioada comunistă distrugerea grădinilor aferente conacelor era o practică frecventă. Sferele masive de Buxus sempervirens şi bazinul de piatră sunt elemente emblematice ale acestui spaţiu.
Interiorul conacului combină săli istorice, camere înalte, stucaturi fine şi mobilier de epocă, completate de un spaţiu modern de relaxare - piscină, saună, flotarium şi jacuzzi cu plante medicinale.
„Întregul ansamblu oferă un echilibru autentic între trecutul istoric şi confortul contemporan“, povestește Andreea.