La aproximativ 10 kilometri de municipiul Botoşani, în comuna Mihai Eminescu, se află cătunul Stânceşti. La prima vedere pare un sat lipsit de importanţă, îngrămădit pe uliţe întortocheate la marginea codrilor Baisei, o pădure seculară care se întinde pe hectare întregi, tocmai până către judeţul Suceava.
Sub lanurile de porumb ale sătenilor, chiar cele din coama pădurii, se află însă o adevărată comoară naţională. Este vorba despre cele mai mari cetăţi traco-getice din nordul Moldovei. Este vorba despre un complex uriaş de două cetăţi interconectate şi întinse pe o suprafaţă de peste 50 de hectare.
Aveau valuri de pământ şi palisade care depăşeau cel mai probabil 10 metri, secondate de şanţuri de apărare adânci de peste 6 metri. Adevărate forturi defensive, despre care specialiştii spun că au fost ridicate acum 2500 de ani împotriva invaziilor repetate ale sciţilor.
În interiorul cetăţii în cadrul cetăţilor care au avut loc la Stânceşti, s-a descoperit şi un tezaur de aur, cu piese interesante şi totodată misterioase care au ajuns la sala Tezaur a Muzeului Naţional de Istorie.
Importanţa deosebită a acestor cetăţi nu a impresionat însă prea mult statul român. Terenul din interiorul cetăţilor a fost retrocedat ţăranilor din zonă în anii 90 şi de atunci, frumoasele vestigii traco-getice de la Stânceşti stau îngropate în lanuri de porumb.
Doar uriaşele valuri de pământ au mai rămas din cetate, iar cazul pare unul pierdut pentru patrimoniul românesc.
Stăpânirea războinicilor din marginea codrilor
Cetăţile de la Stânceşti au fost descoperite undeva în anii 50 de un profesor de la o şcoală din comuna Mihai Eminescu. Din ele mai rămăsese doar uriaşele valuri de pământ şi şanţurile de apărare. În 1960 cetăţile au atras atenţia unor reputaţi arheologi ieşeni, Adrian şi Marilena Florescu.
Aceştia au început la Stânceşti ample săpături arheologice care au durat, cu intermitenţe aproape 10 ani. Până în anul 1970 abia 10 la sută din teritoriul cetăţilor a fost cercetat. Specialiştii au ajuns la concluzia că este vorba de două cetăţi defensive, interconectate, apărate cu valuri de pământ şi probabil palisadă de lemn, plus şanţuri adânci.
În interiorul complexului au fost identificate peste 82 de locuinţe, deşi se bănuieşte că numărul lor era de două sau de trei ori mai mare, având în vedere că numai o mică parte din complex a fost explorat arheologic.
Majoritatea locuinţelor descoperite erau bordeie din lut, pe structură de nuiele. Arheologii au descoperit numeroase fragmente de ceramică, arme, unelte şi obiecte de podoabă. În special au fost găsite vârfuri de săgeţi, vârfuri de lance, obiecte de harnaşament, ceea ce arată prezenţa războinicilor călare. Arheologii Adrian şi Marilena Florescu cred că cetăţile de la Stânceşti au început să fie locuite în secolul VI îhr, adică acum 2500 de ani. Au fost folosite timp de trei secole, când au fost abandonate sau distruse, probabil în urma unei invazii a triburilor bastarnilor.
Cetăţile de la Stânceşti, au fost cel mai probabil folosite doar în timpul războielor ca loc de refugiu al populaţiei civile din satele învecinate. Avea însă cu siguranţă o garnizoană permanentă. Se presupune că cetăţile de la Stânceşti au fost ridicate în contextul invaziilor scitice, nişte populaţii iraniene foarte războinice care controlau un teritoriu întins în special în stepele nord-pontice.
Comunităţile de agricultori din zona Stânceştiului erau vizate de aceste atacuri pentru jefuirea recoltelor.
Comoara de la Stânceşti
Sub o locuinţă, arheologii Adrian şi Marilena Florescu au descoperit un adevărat tezaur. Este vorba despre opt piese, dintre care trei de aur. Cea mai interesantă este o aplică cu o simbolistică bizară, reprezentând un animal fantastic cu cap de mistreţ, trup de peşte şi coadă de pasăre.
Tezaurul a fost dus la Muzeul Naţional de Istorie al Românilor, la Muzeul Judeţean din Botoşani fiind lăsate doar nişte replici. Cercetările actuale arată că piesele sunt de origine scitică, şi ar fi reprezentat prada luată de un războinic traco-get de la un adversar de vază, probabil o căpetenie.
Monument de importanţă naţională îngropat sub porumb
Cercetările la Stânceşti urmau să fie reluate după 1990. Odată cu căderea regimului Ceauşescu şi intrarea în vigoare a legii retrocedărilor, autorităţile nu au mai ţinut cont de importanţa cetăţilor de la Stânceşti.
Tot terenul complexului a fost dat ţăranilor. Şi astăzi în mijlocul cetăţilor cresc lanuri de porumb. Reprezentanţii Direcţiei de Cultură spun că singura consolare este că cetăţile au fost măcar trecute în categoria A, a monumentelor istorice, adică de importanţă naţională.
”El este un monument de categoria A, de o importanţă extraordinară. Din păcate se cultivă încă acolo. Este pământul oamenilor. Nu au voie să-şi facă case acolo, să sape în adâncime dar au voie să-l cultive. ”, spune Dănuţ Huţu, directorul Direcţiei de Cultură Botoşani.
La fiecare arătură de toamnă sau primăvară, din pământ ies bucăţi de ceramică şi alte fragmente. ”Acolo putem face cercetări arheologice doar când nu este cultivat pământul. Dacă facem în timpul sezonului agricol trebuie să despăgubim proprietarii”, spune şi Aurel Melniciuc, directorul Muzeului Judeţean Botoşani.
”Este nevoie de foarte multă implicare”
Practic din anii 70 nu au mai avut loc săpături arheologice la Stânceşti. Aproximativ 90 la sută din teritoriul cetăţilor a rămas necercetat. Şi cu siguranţă ascunde comori arheologice de nepreţuit.
Cu toate acestea cazul cetăţilor traco-getice de la Stânceşti pare un caz pierdut pentru statul român. Trebuie cheltuite sume uriaşe pentru exproprieri, pentru cercetări arheologice de amploare, pentru punerea în valoare a obiectivului.
„Situaţia este delicată şi este nevoie de foarte multă implicare. Aici, de exemplu, Consiliul Judeţean ar putea să intervină, dispunând de un buget mai mare decât al Primăriilor de comună. Din bugetul autorităţilor judeţene ar trebui făcute expropieri şi apoi făcut un proiect cu fonduri europene. Este vorba de milioane de euro.”, spune Dănuţ Huţu. În plus, specialiştii de la muzeu spun că şi pentru săpături arheologice este nevoie de fonduri consistente, care deocamdată nu există dar şi de mai mulţi specialişti.
”Noi am dorit să facem un muzeu al locuirii umane acolo. Un proiect deosebit. Dar trebuie mulţi bani”, adaugă Dănuţ Huţu.
Sursa: Adevărul