Călugărul din Botoșani care împlinește astăzi 102 ani și care de peste 7 decenii veghează la racla ”Sfântuței”!

De peste 70 de ani, la racla Sfintei Filofteia slujeşte monahul plecat dintr-un sat din Botoșani. Părintele împlineşte astăzi venerabila vârstă de 102 ani.

Călugărul din Botoșani care împlinește astăzi 102 ani și care de peste 7 decenii veghează la racla ”Sfântuței”!

 Arhimandrit Clement Haralamb  Foto: Ziarul Lumina

Arhimandritul Clement Haralamb s-a născut în localitatea Lunca din județul Botoșani, la data de 4 aprilie 1923. A intrat în obștea Mănăstirii Cozancea în anul 1947. Este tuns în monahism în 1948, iar în anii următori hirotonit diacon și preot. În 1953 este viețuitor la Mănăstirea Cetățuia. În acelaşi an ajunge pentru prima dată la Mănăstirea Curtea de Argeș. Aici se închinoviază din anul 1956. De atunci şi până astăzi este vieţuitor în această vatră de spiritualitate românească.

 

Ucenicul Părintelui Paisie Olaru

În monahism a intrat la Mănăstirea Cozancea din binecuvântatul ţinut al Botoşanilor, unde a stat timp de 6 ani. Aici a devenit fiul duhovnicesc al avvei cu chip şi viaţă de Pateric, cuviosul părinte Paisie Olaru. Prin intermediul lui l-a cunoscut şi pe părintele Cleopa Ilie, care venea la Mănăstirea Cozancea pentru a primi sfat duhovnicesc de la părintele Paisie.

Despre duhovnicul său, părintele Clement spune că era un om foarte bun, care l-a ajutat mult în formarea sa duhovnicească. În acelaşi timp vorbeşte şi despre blândeţea părintelui Paisie, care era foarte atent cu fiii săi duhovniceşti, viaţa lui fiind o pildă pentru toţi cei care l-au cunoscut.

Părintele Clement mărturiseşte că părintele Paisie Olaru a fost un om sfânt. Dintre monahii pe care i-a cunoscut la Cozancea, cel mai vestit era părintele Paisie, care stătea retras lângă mănăstire, în viaţă sihăstrească. Venea în mănăstire pentru slujbe, apoi se retrăgea la chilia sa. Aici te primea dacă aveai nevoie de ajutorul său. Citea o rugăciune pentru a veni în ajutorul celui care-l căuta. Părintele Paisie era un om al liniştii, al tăcerii, care prefera să se retragă în rugăciune. El avea o viaţă îmbunătăţită. Sfatul părintelui Paisie pentru părintele Clement a fost să facă ascultare, care este cea mai importantă pentru un monah, scrie Ziarul Lumina.

Părintele Cleopa l-a chemat la Mănăstirea Sihăstria din ţinutul Neamţului pentru a vedea locul unde a pusnicit el timp de 7 ani în munţi şi să-i întâlnească pe toţi vieţuitorii cu viaţă pust­nicească de acolo. 

Din păcate, nu a putut să facă această călătorie duhovnicească, pentru că a fost reţinut de ascultările pe care le-a avut ca preot la Mănăstirea Curtea de Argeş, unde exista puţin personal clerical în anii comunismului, părintele Clement fiind monah la Curtea de Argeş din anii 50 ai secolului trecut.

De atunci, părintele a slujit la racla Sfintei Filofteia,”Sfântuța”, fiind martor în 7 decenii al multor lucruri minunate pe care Dumnezeu le-a făcut prin mijlocirea ei.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

UTA - FC Botoșani 2-1. Meci spectaculos la Arad! Gazdele s-au apropiat serios de locurile de play-off!

astăzi, 16:11

UTA Arad a primit, duminică, vizita celor de la FC Botoșani, în cadrul rundei cu numărul 27 din SuperLiga României. Meciul disputat între cele două formații a început l...

A plecat la Domnul părintele botoșănean, Clement Haralamb, fiu duhovnicesc al Sfântului Paisie Olaru!

astăzi, 15:37

A trecut la Domnul, la venerabila vârstă de 102 ani, arhimandritul Clement Haralamb, fiu duhovnicesc al Sfântului Paisie Olaru. Pe 4 aprilie trebuia să împlinească 103 ani. Nă...

Calendar an școlar 2026-2027. Ministerul Educației a stabilit când încep elevii orele și când vor avea parte de vacanțe

astăzi, 14:11

Ministerul Educației, sub interimatul lui Ilie Bolojan, a venit cu forma finală de calendar pentru nou an școlar 2026-2027. A rămas în vigoare varianta de proiect care fusese propusă acum o...