Botoșănenii sunt așteptați la Festivalul de datini şi obiceiuri de iarnă “Din străbuni, din oameni buni…”. Jandarmii le vor asigura paza

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează Festivalul de datini și obiceiuri de iarnă  “Din străbuni, din oameni buni…”, ajuns la cea de a 45-a ediție, duminică, 22 decembrie a.c., în Piața Revoluției din municipiul Botoșani.

Pentru a pune în lumină tradiţia populară, cultura şi folclorul local, zonal, numeroase formaţii de datini şi obiceiuri de iarnă din judeţ şi din ţară, vor împărtăşi publicului tradiţiile şi obiceiurile de Crăciun şi de Anul Nou.

 

Programul manifestării:

Ora 10:00: va incepe Parada formațiilor de datini și obiceiuri de iarnă, pe traseul: Consiliul Judeţean – Casa Sindicatelor – Colegiul Național „A.T. Laurian”- Pod de Piatră – Calea Națională – Direcţia Muncii – Hotel Rapsodia – Palatul Administrativ;

Ora 11:00: spectacolele formațiilor de datini și obiceiuri din județ și din țară în Piața Revoluției, unde va fi amplasată scena. 
Vor prezenta spectacole de datini și obiceiuri de iarnă formațiile din localitățile:  Băluşeni, Corlăteni, Costeşti-Răchiţi, Coşula-Pădureni, Cristeşti, Cândești, Durneşti, Ibăneşti, Lozna, Oneaga, Sarafineşti-Corni, Văculeşti, Ştiubieni, Vlăsineşti, Vorona, Mileanca, Vârfu Câmpului, Curteşti.

De asemenea, vor oferi spectacole formaţiile de datini şi obiceiuri invitate din alte judeţe: Bacău-Dofteana, Iaşi-Scobinţi, Vrancea-Păuneşti, Vaslui-Cozmeşti, Suceava-Stroieşti, Bacău – formaţia Universităţii “Vasile Alecsandri”, Republica Moldova – Raionul Edineţ-sat Parcova şi Raionul Cantemir-oraş Cantemir.

Pază asigurată de Jandarmerie        

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani va asigura ordinea şi liniștea publică la Festivalul de datini şi obiceiuri.

Efectivele de jandarmi, în cooperare cu polițiști, polițiști locali și pompieri, vor lua măsurile necesare pentru desfăşurarea în condiţii civilizate a manifestării culturale.

De asemenea, parada festivalului, care va avea loc pe traseul Piaţa Revoluţiei - Casa Sindicatelor - Colegiul Naţional ,,A.T. Laurian” - Pod de Piatră - str. Calea Naţională - Direcţia Muncii - Palatul Administrativ, va fi supravegheată de forţele de ordine, pentru preîntâmpinarea unor posibile incidente.

Polițiștii rutieri vor lua măsurile necesare pentru fluidizarea traficului rutier și pietonal, care ar putea fi îngreunat pe timpul desfășurării paradei.

Jandarmii vor acţiona pentru prevenirea faptelor de tulburare a ordinii şi liniştii publice şi a infracţiunilor, cetăţenii fiind sfătuiţi să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să solicite sprijinul acestora  în mod direct sau prin apel la numărul unic de urgenţă 112, în cazul în care au loc astfel de evenimente.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

A jucat într-o agenție loto din Botoșani și a câștigat aproape 70.000 de lei!

astăzi, 19:26

La tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 22.238 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,98 milioane de lei. La tragerea Loto 5/40 de duminică, la categoria ...

„Vacanță All Inclusive” la Cinema Unirea Botoșani: Smiley și Pavel Bartoș, polițiști antidrog într-o comedie inspirată dintr-un caz real! - VIDEO

astăzi, 19:09

„Vacanță All Inclusive”, comedia polițistă cu Smiley și Pavel Bartoș în rolurile principale, ajunge și la Cinema Unirea Botoșani. Inspirată dintr-un caz real petrecut pe ...

Omagiu Maestrului Ioan Cobîlă: Emisiune filatelică dedicată marelui artist botoșănean!

astăzi, 17:57

Cu prilejul celei de-a IV-a ediții a Festivalului Folcloric „Ioan Cobîlă”, organizat la Botoșani în perioada 11–12 noiembrie 2026, Centrul Cultural Botoșani, în...