Botoșăneanul mutat în Vatra Dornei și care a colecționat ouă încondeiate! (Foto)

Colecția sa de ouă încondeiate poate fi vizitată și în prezent, deoarece este expusă într-un muzeu din Suceava.

Într-un muzeu dedicat ouălor, din județul Suceava, se află și colecția de ouă încondeiate a unui botoșănean.

Anton Setnik a fost doctor fizioterapeut originar din Botoșani care a profesat 37 de ani la Vatra Dornei. Luând contact cu diverși meșteri populari prin natura meseriei sale, Anton Setnik a achiziționat ouă încondeiate de la toți meșterii de la acea vreme.

Colecția se află expusă într-un muzeu din Ciocănești, județul Suceava, și este unică în țară, povestește Marilena Niculță, muzeograf, la Adevărul.

 

„În muzeul nostru se află o colecție care este unică în țară, Colecția „Dr. Anton Setnik“. Este o colecție de ouă cu o vechime între 40 de ani și 100 de ani. Avem peste 1.800 de exponate și aproximativ 1.500 sunt pline – fierte și încondeiate. Sunt mai greu de păstrat, necesită o anumită temperatură”, a relatat Marilena Niculiță.

Exponatele au fost cumpărate în urmă cu opt ani de la fata botoșăneanului.

„Ele sunt grupate în 40 de cutii pirogravate foarte frumos de colecționar și, acum vreo opt ani, noi am cumpărat colecția de la fiica acestuia și le-am lăsat exact așa cum le-a grupat el, pe zone sau pe meșteri, în fiecare cutie putând fi descoperit un ou de 40 de ani sau de 70 sau de 80 de ani. Cele care sunt foarte vechi sunt vopsite cu vopsele vegetale, din fierturi de plante. Sunt culori mai pale, nu atât de stridente, dar mai rezistente decât cele actuale”, a mai spus muzeograful.

Din 2003, în Ciocănești se organizează Festivalul Încondeierii Ouălor, ajuns anul acesta la cea de-a XX-a aniversare.


 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Festivalul familiei, pentru prima dată la Dorohoi: O zi dedicată familiei, credinței și comunității!

astăzi, 12:01

Duminică, 4 octombrie, curtea Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din Dorohoi a îmbrăcat haine de sărbătoare, devenind neîncăpătoare pentru cei peste 700 de copii, pă...

Depășiri neregulamentare surprinse din elicopterul MAI, cinci șoferi lăsați fără permis!

astăzi, 10:42

În zilele de 1 și 5 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, cu sprijinul unui echipaj din cadrul Inspectoratului General de Aviație al M.A.I., au desfășurat, pe drumurile...

Premiul Nobel pentru Literatură își află câștigătorul: Doi români pe listă, amândoi sunt cetățeni de onoare ai orașului Botoșani!

astăzi, 10:21

Printre numele vehiculate în acest an se află și doi autori români, Mircea Cărtărescu și Ana Blandiana. Întrucât ambii sunt laureați ai Premiului Național de Poezie &rdq...