Agenția Națională de Transplant le mulțumește părinților lui Carol. „Gestul impresionant al unei familii salvează viețile a patru copii”

Agenția Națională de Transplant (ANT) a salutat decizia părinților lui Carol, băiețelul de doi ani care a căzut de la etajul 3 al unui bloc, de a dona organele micuțului. „Gestul impresionant al unei familii salvează viețile a patru copii, a căror unică șansă este un transplant și aduce lumina în ochii altor doi pacienți în suferință”, a transmis ANT.

Micuțul Carol a fost transferat cu elicopterul SMURD, vineri, către Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași, fiind diagnosticat cu politraumatism cerebral în formă severă. Duminică seară, în jurul orei 22:00, a fost declarată moartea cerebrală, iar familia a acceptat deconectarea băiatului de la aparatura de reanimare. La scurt timp, cu acordul părinților, s-au prelevat rinichii, cordul și ficatul, urmând ca în cursul zilei de luni să fie extrasă și corneea.

„O dramă a făcut ca un băiețel de doar 2 ani să devină sursa vieții pentru alți copii, datorită gestului neprețuit făcut de părinții îndurerați. Infinita lor suferință au transformat-o în viață pentru copiii altor părinți. Este imposibil să găsești cuvintele de a mulțumi pentru gestul lor unor părinți care și-au pierdut un copil ce abia învățase să pășească în viață! Prin decizia familiei greu încercate și cu efortul echipelor medicale, șase copii se vor bucura de viață în urma intervențiilor de transplant hepatic, renal, cardiac și de cornee”, au apreciat reprezentanții ANT, într-un comunicat de presă emis luni seară.

Potrivit sursei citate, intervenția de prelevare a rinichilor a fost realizată de echipa chirurgicală din cadrul Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iași, prelevarea ficatului și corneei a fost efectuată de o echipă a Spitalului Clinic Județean de Urgențe „Sf. Spiridon”, iar o echipă de medici din cadrul „Deutsches Herzzentrum” din Berlin a prelevat cordul.

Doi copii vor primi rinichii, iar ficatul și cordul sunt repartizați pentru pacienți din Germania.

„Viața este un dar inestimabil, un privilegiu pentru care trebuie să fim profund recunoscători şi pentru care, prin faptele noastre, suntem datori să mulțumim în fiecare moment. Transmitem sincere condoleanțe familiei lovite pe neașteptate de o asemenea dramă și îi mulțumim din suflet pentru gestul plin de iubire și umanitate.

Sperăm că vor găsi o mică mângâiere la gândul că îngerașul lor a salvat alte vieți. Respect și recunoștință pentru echipele medicale implicate în această activitate atât de sensibilă, prinsă mereu între suferință și speranță”, a mai transmis ANT.

 

Spune-ne opinia ta