Acad. Leon Dănăilă, mesaj emoționant pentru botoșăneni: ”Cred cu tărie că puterea fiecărui om vine din rădăcinile sale!” (Video)

După vizita la Darabani și Dorohoi, Academicianul Leon Dănăilă a transmis un mesaj către comunitatea botoșăneană. ”Este o onoare pe care nu o pot cuprinde în cuvinte”, spune ilustrul neurochirurg.

În cursul zilei de marți, 23 septembrie, medicul născut la Darabani a postat câteva cuvinte adresate autorităților și elevilor deopotrivă:

”Darabani, locul în care am văzut lumina zilei… Am trăit una dintre cele mai emoționante experiențe ale vieții mele la școala din orașul natal care poartă numele meu. Este o onoare pe care nu o pot cuprinde în cuvinte.

 

Mă leagă de aceste locuri copilăria, primii pași în cunoaștere, dar și oamenii calzi care mi-au fost alături. Tot ce am devenit ca om și ca medic își are rădăcinile la Darabani.

Am revăzut cu emoție și casa părintească în care m-am născut și am copilărit - spațiul care păstrează cele mai dragi amintiri ale începuturilor mele. Totodată, am avut bucuria de a vizita Spitalul Municipal Dorohoi, loc în care m-am reîntâlnit cu colegi medici și cadre medicale dedicate, care duc mai departe misiunea de a salva vieți.

Cred cu tărie că puterea fiecărui om vine din rădăcinile sale. Oriunde ne poartă viața, reușita se clădește pe valorile învățate acasă, pe curajul de a visa și pe munca de a transforma visurile în realitate.

Le mulțumesc tuturor celor care au făcut posibil acest moment și le doresc elevilor să își urmeze visurile cu pasiune, muncă și credință.

Viitorul se clădește în sălile de clasă, iar în ochii copiilor noștri stă speranța unei lumi mai bune”, este mesajul transmis de Academicianul Leon Dănăilă.

Leon Dănăilă s-a aflat la Darabani și Dorohoi la începutul acestei luni. La Darabani, autoritățile locale au reușit să ridice cu fonduri europene o unitate de învățământ la standarde occidentale. Este vorba despre un nou corp de clădire al Școlii Gimnaziale „Leon Dănăilă”, construit de la zero, cu fonduri europene.

Cu o mie de elevi, școala din Darabani este una dintre cele mai mari din nordul țării. În ultimii 20 de ani, școala a avut mereu elevi care au ajuns olimpici la concursurile pe țară. Investiția îi va motiva și mai mult pe copii, spune directorul școlii.

Academicianul Leon Dănăilă a fost invitat și la Dorohoi, unde a acceptat ca Spitalul Municipal să îi poarte numele.  

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Metoda de vânat iepuri!

astăzi, 07:15

Materiale necesare: O caramida, un morcov si un pumn de piper. Mod de operare: Te duci in padure si pui caramida intr-un loc deschis, unde poate fi observata cu usurinta. Peste caramida asezi morco...

Calendar ortodox – 30 octombrie: Sf. Sfinţit Mc. Zenovie, Episcopul Ciliciei, şi sora sa, Zenovia; Sf. Ap. Cleopa

astăzi, 07:00

Sfinţii Zenovie şi Zenovia au trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305) şi s-au născut din părinţi dreptcredincioşi într-o cetate din părţile Ciliciei, numită Egeea. Du...

De la birou în living: Cum alegi o boxă audio în funcție de distanța de ascultare

Thursday, 29 October 2026

Când înțelegi cum circulă sunetul într-o cameră și cum se schimbă percepția muzicii de la câțiva centimetri la câțiva metri, alegerea echipamentului devine o deci...