33 de ani de la Revoluția din 1989, marcați la Botoșani prin ceremonii militare și religioase (video)

Ziua Revoluției din anul 1989 și a Libertății a fost marcată și la Botoșani prin ceremonii militare și religioase. Astăzi se împlinesc 33 de ani de la victoria Revoluției Române și dobândirea libertății.

Evenimentul dedicat acestui moment istoric a avut loc la Monumentul Eroilor Revoluției din 1989 din curtea Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Botoșani. Începând cu ora 11:40, în curtea lăcașului de cult, s-au adunat oficialități botoșănene pentru marcarea acestui moment.

 

A fost intonat Imnul României, iar ceremonialul religios de pomenire a eroilor a fost oficiat de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, împreună cu un sobor de preoți.

Au urmat alocuțiunile rostite de prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă și a reprezentantului „Asociației 22 – 25 decembrie 1989”. Reprezentantul Guvernului în Teritoriu a transmis mesajul premierului Nicolae Ciucă.

„Această perioadă a anului poartă de 33 de ani amprenta schimbării radicale de direcție a României de la regimul totalitar la democrație. Comemorăm victimele comunismului, pe toți cei care au trecut prin suferință de neimaginat în temnițele comuniste, supuși abuzurilor unui regim totalitar, care a întunecat istoria României de aproape cinci decenii. S-au opus acestei experiențe brutale și criminale a istoriei cu prețul propriei libertăți sau chiar al vieții. Curajul de a se opune oprimării comuniste și sacrificiul lor au ținut vie speranța românilor în libertate și democrație, care avea să se împlinească în decembrie 1989 (...)”, a precizat prefectul Sorin Cornilă.

„22 decembrie 1989, momentul culminant al Revoluției din 1989, marchează punctul de inflexiune al istoriei recente, cel de la care s-a început a scrie o nouă pagină în vasta carte a neamului nostru. Revoluția din decembrie 1989 înseamnă începutul unei lumi la care visam cu toții la finalul secolului trecut, a unei lumi libere care acum ni se pare o normalitate și fără de care nu ne putem concepe traiul. Această libertate nu a fost obținută ușor, ci cu sacrificiul suprem a peste 1.100 de români pentru care niciun preț nu a fost prea mare. Cu mâinile goale și inimile pline de speranță, conduși de credința că pot elibera țara de sub tirania regimului comunist, în toate marile orașe ale țării, românii au ieșit în stradă. Au făcut-o și la Botoșani și, chiar dacă evenimentele de aici nu s-au soldat cu valuri de sânge ca în orașele martir ale țării, nu putem trece cu vederea eroismul celor care au repus România pe un făgaș normal”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean (CJ) din Botoșani.

„Șirul evenimentelor din urmă cu 33 de ani, care au adus durere prin pierderea celor dragi dar și bucurii prin victoria poporului împotriva dictaturii, a fost reamintit de reprezentanții "Asociației 22-25 decembrie 1989" iar ceremonia s-a încheiat cu depunerea de jerbe și coroane de flori la monumentul din curtea lăcașului de cult. Cinste și glorie eternă eroilor neamului romanesc, care s-au jertfit pentru democrația și libertatea de care ne bucurăm toți astăzi”, a precizat și primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei.


















 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Tratamente inovatoare cu succes pentru pacienți. Medic din Botoșani: „Cancerul e o boală parșivă” / „Nu e boală, e bolnav” VIDEO

Thursday, 8 October 2026

Dr. Mirela Movanu, șefa Secției de Oncologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, a afirmat că oncologia este specialitatea cu cele mai noi tratamente...

Mărturisirea managerului celui mai mare spital din Botoșani: „M-a bucurat reacția unor cunoștințe” VIDEO

Wednesday, 7 October 2026

În cadrul unei conferințe de presă organizată de Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, medicii Secției de Oncologie au dezvăluit că, în ultima perioa...

Lucrările la Oncologie se desfășoară, dar cu semnul întrebării. Manager: „Este o problemă” (Video)

Wednesday, 7 October 2026

Una dintre cele mai importante, dar și grele secții de la nivelul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani are parte de probleme serioase. În februarie 2025 SecÈ...