Zeci de șoferi amendați după o serie de filtre în trafic (fotogalerie)

Zeci de șoferi amendați după o serie de filtre în trafic (fotogalerie)

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier, Biroului de Ordine Publică și Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au organizat, sâmbătă, mai multe filtre pentru depistarea șoferilor aflați sub influența alcoolului sau altor substanțe psihoactive, acțiunile soldându-se cu amenzi de 11.000 de lei, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).

Potrivit sursei citate, în cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate peste 130 de persoane și controlate peste 100 de autovehicule. S-au efectuat 82 de testări cu aparatul etilotest și DrugTest.

„În urma neregulilor constatate au fost aplicate 46 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 11.000 de lei și au fost reținute 4 permise de conducere și 5 certificate de înmatriculare”, precizează reprezentanții IPJ Botoșani.





 

 

Spune-ne opinia ta