Zeci de copii au petrecut o după-amiază de poveste alături de polițiști (video)

Vineri, 2 iunie 2023, peste 20 de copii au avut parte de clipe de neuitat alături de idolii lor, polițiștii botoșăneni. Copiii, care provin din mai multe familii din județ, au avut parte de o după-amiază pe care cu siguranță o vor ține minte. 

Într-un cadru de poveste, oferit de Unik Land Botoșani, cei mici, împreună cu polițiștii din mai multe structuri ale IPJ Botoșani, s-au întâlnit cu personaje din povești, s-au jucat, au cântat, au dansat și au avut parte de o după-amiază plină de surprize. 

 

Pe lângă activitățile distractive, copiii, cu vârste între 4 și 15 ani, au primit jucării și dulciuri, apoi, la finalul evenimentului au plecat acasă cu o mulțime de amintiri dulci. Pe lângă acestea fiecare copil a primit la final câte o fotografie care să îi amintească de această zi specială. 

Cu toții au plecat spre case cu zâmbete largi pe chip, după ce s-au întâlnit cu cei pe care îi puteau admira doar când îi vedeau în misiuni.  

Pe lângă dulciurile oferite de polițiștii botoșăneni, activitatea  de vineri a fost realizată și sprijinul celor de la Unik Land și al Pizzeriei Avanti.

(Comunicat de IPJ Botoșani)

 










 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Atenție, șoferi! Elicopterul Poliției survolează astăzi arterele rutiere din județul Botoșani!

astăzi, 09:36

Acțiunile pentru creșterea siguranței rutiere continuă în județul Botoșani. Astăzi, 13 noiembrie, elicopterul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne survol...

Botoșănean căutat de polițiști după ce a plecat de acasă și nu s-a mai întors!

astăzi, 09:20

Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din municipiul Botoșani, este căutat de poliție după ce a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit. Oamenii legii, alertați de familie, fac apel...

Rusia ar vrea teritorii din România și Polonia. General NATO: „Vorbim de prostiile lui Putin!”

astăzi, 08:42

Un set de hărți distribuite de platforma de geopolitică GEOPOL 21 prezintă cum ar vrea Vladimir Putin să își extindă puterea spre Europa de Est prin ocuparea de teritorii. Potrivit ace...