Vize false cumpărate cu 1.500 de dolari

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit trei cetăţeni străini, pasageri într-un autocar, care aveau asupra lor documente ce conţineau vize falsificate.

Sâmbătă, în jurul orelor 18.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei, o familie formată din trei persoane, una cu cetăţenie Tajikistan şi două cu cetăţenie Kazahstan, pasagere într-un autocar ce se îndrepta spre Cehia.

 

Cele trei persoane au prezentat la control paşapoarte ce conţineau vize Schengen, emise de Franţa. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea vizelor, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acestea nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unor documente autentice, fiind false.

Cei în cauză au declarat polițiștilor de frontieră că au achiziţionat cele trei vize în Moscova, contra sumei de 1500 de dolari, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cele trei orașe din județul Botoșani care ar putea „dispărea” după reorganizarea administrativ-teritorială! Iftime: „Îmi dau demisia și mâine!”

astăzi, 08:24

Harta României s-ar putea schimba radical dacă planurile de reorganizare administrativ-teritorială discutate în PSD vor fi puse în practică. Nu doar comunele mici riscă să fie c...

Incendiu de proporții noaptea trecută, pompierii au luptat mai bine de patru ore cu flăcările! - FOTO

astăzi, 08:04

Un incendiu de proporții s-a produs, noaptea trecută, într-o gospodărie din localitatea Dămileni, comuna Cristinești. Flăcările au cuprins o casă, un garaj cu tot cu mașina din interior...

Botoșăneanul Alin Alexuc a câștigat, alături de Gabi Torje, Asia Express: ”Doi prieteni, un singur vis și o victorie pe care o vom purta mereu în suflet!” - VIDEO

astăzi, 07:36

Miercuri seara, competiția Asia Express - Drumul Mătăsii și-a desemnat câștigătorii. Botoșăneanul Alin Alexuc (36 de ani) și Gabi Torje (36 de ani), doi foști sportivi, și-au adjudeca...