Visul fraților premianți din Saucenița începe să prindă contur

Denisa și Andrei sunt cei doi frați din Saucenița, din comuna Văculești, județul Botoșani, care deși trăiau în condiții precare, iar posibilitățile financiare erau reduse, și-au dat seama că doar educația le poate schimba destinul. Ca urmare a rezultatelor spectaculoase la învățătură, cei doi copilași au câștigat numeroase medalii care le-au adus, măcar în acest fel, recunoștința eforturilor lor.

Cazul lor l-a impresionat pe Daniel Câșlariu, coordonatorul Asociației „Grup Civic” din Botoșani, care a făcut toate demersurile pentru ca acești mici olimpici să trăiască în condiții mai bune.

 

Astfel, ca urmare a donațiilor primite, Daniel Câșlariu a reușit să le construiască o casă în doar 15 zile. Visul fraților începe să prindă contur acum, deși pentru a-l finaliza, este nevoie în continuare de ajutorul semenilor.

„În aceste zile, când mulţi botoşăneni sunt în vacanţă sau în campanie electorală, Asociația „Grup Civic” Botoșani  face eforturi pentru a ridica o casă pentru doi fraţi premianţi, din Sauceniţa – Văculeşti. În doar 15 zile, cu ajutorul unor oameni cu suflet mare care se gândesc şi la binele semenilor, am reuşit să demarăm proiectul, astfel că noua lor căsuţă prinde contur. Am ajuns la acoperiş, avem şi tabla cumpărată. De asemenea, am făcut fântână şi o fosă. Demersul nostru este susţinut de cei doi fraţi, de frumuseţea lor sufletească, sufletele lor curate, bunătatea lor şi recunoştinţa pentru toţi cei i-au ajutat şi îi vor sprijini în continuare. Îşi găsesc cu greu cuvintele pentru a-şi exprima mulţumirea faţă de toţi cei care se implică în acest proiect umanitar care le va schimba viaţa. În semn de respect şi preţuire pentru toţi cei i-au ajutat şi îi vor mai ajuta, au adus două medalii pe care le-au pus la intrarea în viitoarea lor casă. Aşa, ca o promisiune că vor urma şi alte medalii şi alte rezultate deosebite la învăţătură”, a relatat Câșlariu.

Pentru Denisa şi Andrei aceasta va fi cea mai frumoasă vacanţă de vară, vacanţa în care se vor muta dintr-o casă care aproape se dărâmă într-o casă nouă. Copiii şi mama lor vor avea fiecare camera proprie. Casa mai are o sufragerie, unde va fi şi bucătăria, baie şi camera centralei, dar, deocamdată este „la roşu”.

„Îndrăznesc să apelez la dumneavoastră, oameni buni, să ne sprijiniţi în continuare pentru a putea să împlinim acest vis frumos. Orice sprijin este important, fie financiar, fie în materiale sau mână de lucru. Vă rog din suflet să fiţi alături de noi în continuare şi să finalizăm acest nou proiect de suflet. Dumnezeu să vă dea sănătate şi să întoarcă la dumneavoastră, înmiit, binele făcut semenilor”, a mai transmis liderul „Grupului Civic”.

Dacă si dumneavoastră doriți să ne sprijiniţi o puteți face aici:

IBAN-ul contului curent in LEI deschis pentru ASOCIATIA GRUP CIVIC BOTOSANI este RO03BTRLRONCRT0530156401.

IBAN-ul contului curent in EUR deschis pentru ASOCIATIA GRUP CIVIC BOTOSANI este RO50BTRLEURCRT0530156401. Codul Swift BTRLRO22

https://www.paypal.me/Asociatiagrupcivic”, a precizat Daniel Câșlariu, coordonatorul Asociației “Grup Civic” Botoșani.

(Anca Savel)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Sebastian Mailat, confesiunile omului-locomotivă de la Botoșani: „Mi-aș da un salariu de 50.000 euro pe lună!”

astăzi, 09:45

Sebastian Mailat, 28 ani, a reușit până acum un sezon remarcabil la FC Botoșani, 10 goluri, 5 assist, dar a ratat dramatic intrarea în play-off. Atacantul moldovenilor vorbește despre ...

Întrebarea ministrului Educației la Botoșani: „Cum se poate ca un contabil să ia 63.000 de lei și un profesor 2.000 de lei?”

astăzi, 08:37

„Am întrebat cum se poate că un contabil sau un secretar să primească 63.000 lei și profesorul 2.000 și am zis să se verifice această situație. 75% din suma care trebuia plătită ...

Învierea Domnului (Sfintele Paşti)

astăzi, 08:00

În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Numim sărbătoare...

-->