VIDEO: Pericolul din bucătărie și cum se poate evita o tragedie. Mesaj al salvatorilor botoșăneni

„Și de această dată fumul provine de la o cratiță cu mâncare uitată pe foc!”  - este informația transmisă, cel puțin o dată pe lună, de salvatorii botoșăneni, transmite Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență. Instituția reiterează un mesaj de responsabilizare a populației cu privire la pericolul din bucătărie.

Redăm integral comunicatul IJSU după cum urmează:

Împrejurările în care s-au produs evenimentele par trase la indigo. Protagoniștii acestor întâmplări sunt fie prea obosiți și adorm înainte de a termina de gătit/încălzit mâncarea, fie neatenți și părăsesc locuința înainte să scoată din funcțiune mijloacele de preparare a hranei. Mulți se trezesc când simt miros de fum. Alții, când aud bătăi în ușă. Dar, sunt și câțiva care au fost treziți chiar de pompierii chemați în sprijin de vecini.

 

Au existat și evenimente cu deznodământ tragic. La sfârșitul lunii ianuarie, un bărbat în vârstă de 57 ani, din comuna Lunca, și-a pierdut viața după ce a pus mâncarea pe foc și a adormit. Bărbatul locuia singur, într-o casă izolată.

Când un astfel de incident se întâmplă într-un bloc de locuințe, de suferit au și vecinii.

Pentru a nu ajunge personajul principal într-o astfel de întâmplare, supravegheați pe timpul funcţionării aparatele de pregătire a hranei.

Doar așa puteți preveni tragedii sau să nu vă „îndatorați” vecinilor. Și dacă, se întâmplă, ca tigaia de pe aragaz să ia foc, „NU TURNAȚI APĂ!”

Opriți alimentarea cu gaz/energie electrică a aragazului/mașinii de gătit pe care este tigaia (dacă puteți să o faceți în siguranță ) și lăsați-o să se răcească.

NU aruncați tigaia pe jos sau pe mobilierul de bucătărie!

Stingeți tigăile care sunt în flăcări acoperindu-le cu un capac sau punând un prosop ud peste acestea. Limitarea aportului de oxigen necesar arderii duce la stingerea focului.

Dacă nu reușiți să stingeți incendiul, iar acesta se extinde, evacuați persoanele din apartament, alertați vecinii și sunați urgent la numărul unic de urgență 112 pentru interveneția pompierilor.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un inginer silvic a murit lovit de o creangă în timp ce curăța un copac într-o unitate militară din Botoșani!

Sunday, 18 October 2026

Un inginer silvic în vârstă de 46 de ani a murit, sâmbătă, după ce a fost lovit în cap de o creangă căzută dintr-un copac pe care îl curăța împreună cu al...

Un șofer „a zburat” cu mașina în curtea unui service din Trușești, avea o alcoolemie de 1,08!

Sunday, 18 October 2026

La data de 17 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din comuna Durnești, cercetat pentru ...

Patru localități din Botoșani vizate de o avertizare nowcasting a meteorologilor!

Sunday, 18 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o avertizare nowcasting tip cod galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabilă până la ora 21:00. Sunt prognozate intensif...