VIDEO: „Blitz” cu polițiști și jandarmi în Piața Centrală, soldat cu amenzi COVID și un dosar pentru contrabandă

Marți, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Botoșani împreună cu jandarmi și polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au organizat o acțiune de tip „blitz” în zona Pieței Centrale din municipiul Botoșani pentru verificarea modului în care cetățenii respectă prevederile Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor diminuarea efectelor pandemiei de COVID-19, transmite Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).

 

Potrivit instituției, cu ocazia acțiunii au fost legitimate și instruite pe linia respectării măsurilor de protecție individuală 46 de persoane, au fost verificate trei bagaje și constatată o infracțiune de contrabandă.

„De asemenea, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale în valoare de 1.000 de lei pentru nerespectarea obligației de a purta mască de protecție în spațiile publice. Modul de acțiune al forțelor de ordine este unul preventiv, prin discuții cu cetățenii privind importanța  măsurilor de protecție individuală și de distanțare socială, ne dorim ca aceștia să înțeleagă și să respecte aceste obligații, pentru a nu fi nevoiți să aplicăm sancțiuni ca urmare a încălcării normelor legale”, arată Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un tânăr de 21 de ani a furat parfumuri din mai multe magazine din Botoșani!

astăzi, 12:19

La data de 04 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 21 de ani, din comuna Corlăte...

ANL a recepţionat 18 locuinţe pentru tineri în comuna Mihai Eminescu!

astăzi, 12:03

Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), a recepționat, în comuna Mihai Emine...

Arsenal de arme ridicat de polițiștii botoșăneni într-o amplă acțiune desfășurată în tot județul! - FOTO, VIDEO

astăzi, 11:34

Astăzi, 5 noiembrie, în cadrul Operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție  și a Inspectoratului General al Poliției...