Val de infracțiuni rutiere la început de an. Au fost aplicate amenzi de peste 10.000 de lei

Începutul noului an i-a prins pe mai mulți șoferi pe picior greșit. Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat un val de infracțiuni rutiere.

Pe 2 ianuarie, oamenii legii au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au ca principală cauză generatoare consumul de băuturi alcoolice.

„În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 80 de persoane și verificate 37 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproximativ 16.000 de lei”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.

De asemenea, au fost reținute 7 permise de conducere și un certificat de înmatriculare.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Ajutor pentru Omul Bun: În număr mare, botoșănenii donează sânge pentru părintele Chirvase! VIDEO

Friday, 13 November 2026

Părintele Petru Chirvase este Omul care și-a deschis sufletul pentru semeni, pentru oricine se afla în nevoie. A fost acolo pentru nevoiași, pentru copiii și mamele aflate într-o situa...

Campanie pentru „o masă a vieții”, inițiată de doi medici din Botoșani cu preotul Dan Damaschin! VIDEO

Thursday, 12 November 2026

Preotul Dan Damaschin, cunoscut în întreaga țară pentru campaniile organizate pentru mamele și copiii încercați de viață, dar și pentru reușitele sale în sprijinirea ac...

Copii ajunși în stare gravă pe masa de operație din cauza trotinetelor. Medic din Botoșani: „Când îi prindem le vindem trotinetele” (Video)

Thursday, 12 November 2026

Dr. Simona Bordiciuc, medic primar chirurgie pediatrică la Botoșani, a declarat într-o conferință de presă faptul că dispozitivele de care copiii și adolescenții se folosesc au evoluat d...