Marius Iulian Elcu, un tânăr interpret de muzică populară din Vorona, s-a stins din viață, la doar 43 de ani, după o intervenție chirurgicală la stomac.
Stabilit în Italia de mai mulți ani, Marius a revenit în țară anul acesta, iar la finalul lunii iunie a fost internat la Spitalul Județean „Mavromati” Botoșani.
La începutul lunii iulie, pe rețelele de socializare au fost lansate numeroase apeluri pentru a se dona sânge dar, din păcate, starea de sănătate a lui Marius s-a înrăutățit.
Pe 27 iulie organismul tânărului artist a cedat, medicii pronunțând decesul.
„Lui Marius i-a venit taxiul, deși este din aceeași generație cu mine, și s-a dus să-și întâlnească neamurile și pe toți cei care i-au ascultat glasul de dascăl”, este unul dintre numeroasele mesaje transmise pe Facebook.