Un tânăr de 22 de ani din județ, prins drogat la volan. Consumase cannabis

Luni, poliţiştii Secţiei Rurale nr. 3 Hlipiceni au depistat în trafic, pe raza localității Trușești, un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani.         

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest,rezultatul fiind negativ și cu aparatul Drager DrugTest, rezultatul indicând o valoare pozitivă pentru consumul de Cannabis.

Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească unde  i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenţei substanţelor psihoactive.

 

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive.

Poliţiştii botoşăneni acţionează zilnic pentru prevenirea şi combaterea consumului de substanţe psihoactive de către conducătorii auto, pentru depistarea lor fiind folosit aparatul marca Drager, model Drugtest.

Consumul de substanţe psihoactive influenţează comportamentul conducătorilor de vehicule, afectează capacitatea de a conduce, diminuează reflexele, aceştia nemaiputând fi stăpâni pe propriile mişcări.

„De asemenea, conducătorul unui vehicul care a consumat substanţe psihoactive poate deveni agresiv, trecând foarte uşor de la o stare calmă la una de nervozitate, în cele mai multe cauze finalitatea fiind producerea unui eveniment rutier, uneori cu consecinţe deosebit de grave”, spun reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care se află sub influenţa substanţelor psihoactive se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă, conform art. 336 alin.2 din Codul Penal

Se reţine permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, până la soluţionarea dosarului penal.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cutremur produs în această seară în județul Botoșani!

astăzi, 19:17

Miercuri seară, în jurul orei 18:03:31 (ora locală a României), s-a produs în Moldova, județul Botoșani, un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.1, la adâncimea de 5.7 kilome...

Marius Croitoru înainte de meciul cu Petrolul de pe „Municipal”: „Este unul important, suntem obligați să-l câștigăm”

astăzi, 19:00

Antrenorul formației FC Botoșani, Marius Croitoru, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că partida de vineri cu Petrolul Ploiești, în Superliga de fotbal, este una impo...

Trafic restricționat spre Vama Siret, polițiștii dirijează șoferii!

astăzi, 18:31

Pe fondul coloanelor de autotrenuri formate în Vama Siret, traficul de pe DN 2 din direcția Siret - Suceava, între Bălcăuți și intrarea în orașul Siret, a fost restricționat È...