Un moldovean a încercat să treacă granița având permisul suspendat

Un moldovean a încercat să treacă granița având permisul suspendat

Polițiștii din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat, luni, în urma efectuării formalităților de control, un cetățean al Republicii Moldova care conducea un autovehicul, deși avea permisul de conducere suspendat, arată Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) din Iași.

Potrivit sursei citate, bărbatul, în vârstă de 51 de ani, a prezentat o dovadă înlocuitoare a permisului de conducere, din care rezulta că dreptul acestuia de a conduce a încetat pe 1 august a.c.

„Bărbatul a declarat că are cunoștință despre faptul că nu are voie să conducă, dar are o urgență și era singura alternativă de a ajunge la domiciliu. Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul având dreptul de conducere suspendat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, a precizat comisarul Minodora Răcnea, purtătorul de cuvânt al ITPF Iași.

 

Spune-ne opinia ta