Un cetățean ucrainean a primit primul ajutor din partea polițiștilor de frontieră, după ce s-a izbit cu mașina într-un cap de pod

Polițiștii de frontieră, din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră din Românești i-au acordat primul ajutor unui cetățean ucrainean, implicat într-un accident rutier. Autoturismul în care acesta se afla era răsturnat în afara părții carosabile, după ce s-ar fi izbit de un cap de pod.

S-a petrecut în dimineața de 31 mai, în jurul orei 03:25, pe timpul desfășurării unei misiuni specifice în zona de competență. Polițiștii de frontieră au observat pe DN 24C, un autoturism răsturnat în afara părții carosabile.

 

„Colegii noștri au intervenit şi au descoperit că în autovehicul se afla o persoană de sex masculin, care prezenta răni în zona capului şi a membrelor. Polițiștii de frontieră au efectuat manevre de prim ajutor, reuşind până la sosirea echipajului medical, menţinerea stării de conştienţă a bărbatului”, a declarat Minodora Răcnea, purtător de cuvânt S.T.P.F. Botoșani.

Concomitent au apelat numărul unic pentru apeluri de urgență 112, la faţa locului, în scurt timp, prezentându-se un echipaj de la Poliţia Oraşului Ştefanesti şi un echipaj SMURD.

Cadrele medicale au acordat primul ajutor persoanei, ulterior aceasta fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati" din Botoşani pentru acordareaa de îngrijiri medicale de specialitate.

„Colegii noştri au demonstrat încă o dată că reacţia promtă la momentul potrivit poate salva vieţi”, a adăugat Răcnea.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Ajutor pentru Omul Bun: În număr mare, botoșănenii donează sânge pentru părintele Chirvase! VIDEO

Friday, 13 November 2026

Părintele Petru Chirvase este Omul care și-a deschis sufletul pentru semeni, pentru oricine se afla în nevoie. A fost acolo pentru nevoiași, pentru copiii și mamele aflate într-o situa...

Campanie pentru „o masă a vieții”, inițiată de doi medici din Botoșani cu preotul Dan Damaschin! VIDEO

Thursday, 12 November 2026

Preotul Dan Damaschin, cunoscut în întreaga țară pentru campaniile organizate pentru mamele și copiii încercați de viață, dar și pentru reușitele sale în sprijinirea ac...

Copii ajunși în stare gravă pe masa de operație din cauza trotinetelor. Medic din Botoșani: „Când îi prindem le vindem trotinetele” (Video)

Thursday, 12 November 2026

Dr. Simona Bordiciuc, medic primar chirurgie pediatrică la Botoșani, a declarat într-o conferință de presă faptul că dispozitivele de care copiii și adolescenții se folosesc au evoluat d...