Un botoșănean a fost luat de RADAR la Salcea pentru viteză. Mergea cu 73 de kilometri la ora dar avea și alcool în sânge

O patrulă din cadrul Poliției Orașului Salcea a oprit ieri, 08.06.2020, pentru control pe raza localităţii Dumbrăveni autoturismul condus de un bărbat de 42 de ani din judeţul Botoşani, ce a fost înregistrat de aparatul radar al poliţiei în timp ce rula în localitate cu viteza de 73 km/h.

Polițiștii l-au sancţionat contravenţional.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

“În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluţionat procedural”, au anunțat polițiștii.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Senatorul Ovidiu Jitaru: ”O adunătură de habarniști din PSD a pus mâna pe Guvern și acum parcă le pare rău”

astăzi, 11:46

Senatorul liberal Ovidiu Jitaru a transmis un comunicat cu privire la situația politică a României, după intrarea Partidului Național Liberal în opoziție. Redăm integral comunicat...

Mașină răsturnată la Flămânzi, șoferul avea 1,32 alcoolemie!

astăzi, 10:46

În cursul zilei de joi, 29 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au depistat, în localitatea Flămânzi, un autoturism răsturnat pe partea caros...

Atenție! Se schimbă regulile la reînnoirea permisului de conducere!

astăzi, 10:19

Schimbările privesc vederea, anumite tulburări mintale, afecțiunile asociate consumului de alcool și efectele medicamentelor ori ale substanțelor psihotrope asupra capacității de a conduce. ...