Un bărbat fără permis a acroșat cu tractorul o mașină parcată pe marginea drumului. Polițiștii i-au întocmit dosar penal

În cursul zilei de marți, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 din Vlăsinești au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că în comuna Dângeni, a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale.

Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au constatat că, un bărbat de 47 de ani, din localitatea Dângeni, în timp ce se deplasa cu un tractor pe drumul public din aceeași localitate a acroșat un autoturism care era staționat, pe marginea părții carosabile, rezultând doar pagube materiale.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

„Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Ajutor pentru Omul Bun: În număr mare, botoșănenii donează sânge pentru părintele Chirvase! VIDEO

Friday, 13 November 2026

Părintele Petru Chirvase este Omul care și-a deschis sufletul pentru semeni, pentru oricine se afla în nevoie. A fost acolo pentru nevoiași, pentru copiii și mamele aflate într-o situa...

Campanie pentru „o masă a vieții”, inițiată de doi medici din Botoșani cu preotul Dan Damaschin! VIDEO

Thursday, 12 November 2026

Preotul Dan Damaschin, cunoscut în întreaga țară pentru campaniile organizate pentru mamele și copiii încercați de viață, dar și pentru reușitele sale în sprijinirea ac...

Copii ajunși în stare gravă pe masa de operație din cauza trotinetelor. Medic din Botoșani: „Când îi prindem le vindem trotinetele” (Video)

Thursday, 12 November 2026

Dr. Simona Bordiciuc, medic primar chirurgie pediatrică la Botoșani, a declarat într-o conferință de presă faptul că dispozitivele de care copiii și adolescenții se folosesc au evoluat d...