Un bărbat din Săveni a fost adus urgent la spital după ce a fost găsit inconștient din cauza frigului. Este al doilea caz în această iarnă

Un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Săveni, a fost adus în comă la Unitatea de Primire Urgențe după ce a fost găsit căzut în faţa casei sale.

Bărbatul a fost văzut de un cunoscut, fiind căzut la doar câțiva pași de casă. Omul a sunat la 112, în scurt timp la fața locului ajungând o ambulanță.

Cadrele medicale l-au găsit pe bărbat în comă de gradul I, prezentând și o ușoară hipotermie. Acesta a fost transportat la spital unde a fost supus mai multor investigații şi internat, după ce medicii au reuşit să îi restabilească temperatura corpului.

 

Deşi iarna încă nu s-a instalat în judeţ, două persoane au murit deja după ce au petrecut mai multe ore în aerul rece de afară.

Hipotermiile moderate (de la 35 la 32°C) sunt însoţite de frisoane intense (mijloc de apărare a organismului de producerea de căldură),  grave (de la 32 la 26°C) şi majore (sub 26°C) însoţite de tulburări ale stării de conştienţă (chiar comă), depresie respiratorie, încetinire a frecvenţei cardiace şi de o scădere progresivă a presiunii arteriale cu diminuarea debitului cardiac.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Csikszereda - Botoșani 1-0. Ciucanii i-au răpus pe moldoveni și au obținut a 4-a victorie din SuperLigă!

astăzi, 17:30

Csikezereda - FC Botoșani s-a încheiat cu scorul de 1-0, în primul meci al zilei de duminică, 18 ianuarie, din SuperLiga României. Partida din etapa cu numărul 22 a putut fi ur...

Un BMW cu șase persoane s-a răsturnat la Ciumârna, printre victime și botoșăneni!

astăzi, 14:52

Un accident rutier grav s-a produs sâmbătă, 17 ianuarie 2026, în jurul orei 17:00, pe DN17A, pe sectorul dintre Sucevița și Vatra Moldoviței, soldat cu șase persoane rănite. Poli...

Botoșaniul iubește excelența: Pe 14 februarie, dăm împreună aripi visurilor de liceu!

astăzi, 13:15

Există copii pentru care drumul spre școală nu este doar o rutină, ci o lecție zilnică de ambiție și demnitate. Sunt tineri cu minți strălucite, dar cu resurse puține, care luptă în ...