Tot mai mulți botoșăneni vor să adopte un copil

2 Iunie este ziua în care celebrăm venirea copiilor în familie prin adopție, o zi miracol pentru toți copiii și familiile adoptatoare. Această zi este dedicată tuturor celor care înțeleg, acceptă și îmbrățișează adopția, copilul și familia adoptivă. Adopția este o șansă la o viață mai bună pentru toți copiii a căror reintegrare în familia biologică nu este posibilă.

Pentru specialiștii din cadrul D.GASPC - Biroul de adopții și postadopții este o mare bucurie atunci când o familie se decide să facă acest pas care schimbă destinele unor copii.

 

„De la începutul anului și până în prezent 8 familii au urmat procedura de evaluare și au obținut atestatul de familie aptă să adopte, iar alte 9 familii au depus cerere de evaluare, acestea fiind în curs de soluționare. Se observă mai mult interes din partea familiilor de a oferi copiilor adoptabili șansa de a se bucura de căldura unui cămin și dragostea unor părinți. În cursul acestui an, până în prezent, pentru un număr de 11 copii s-a identificat o familie adoptatoare, iar pentru 4 copii instanța judecătorească s-a pronunțat cu privire la încuviințarea adopției. 10 copii se bucură să primească vizita viitorilor părinți adoptatori, fiind în procedură de potrivire și așteptând să plece la noua lor casă împreună cu ”mami și cu tati”.  În evidența Biroului de adopții și postadopții sunt 85 de copii adoptabili, care ar putea avea, fiecare, o familie adoptivă și ar putea să se bucure de dragostea acesteia”, a precizat Dan Șlincu, director al  DGASPC Botoșani.

Directorul transmite pe această cale un mesaj de felicitare tuturor copiilor, părinților adoptatori dar și celor care doresc să schimbe destinul unui copil prin adopție:

„În această zi specială le urăm "La mulți ani!" tuturor copiilor adoptați, tuturor părinților adoptatori și tuturor celor care doresc să schimbe destinul unui copil prin adopție. Adopția este despre iubire necondiționată, împlinire și povești ce sunt trăite cu emoție la fiecare pas”.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Vlad Iftime a preluat o afacere de 7.000.000 de euro de la tatăl său și a spus ce a urmat!

astăzi, 11:31

Vlad Iftime (40 de ani), fiul lui Valeriu Iftime (66 de ani), președintele Consiliului județean Botoșani și patronul celor de la FC Botoșani, a dezvăluit ce a făcut cu afacerea de 7 milioane de...

Ce spun medicii despre starea copilului de 3 ani, din Botoșani, transferat cu elicopterul la Iași?

astăzi, 09:36

Copilul de trei ani din județul Botoșani, care a fost lovit de o mașină în curtea unei gospodării și transportat cu elicopterul SMURD la Iași, are o stare bună, potrivit medicilor de la ...

”Două momente deosebite” la Biserica din municipiul Botoșani aflată sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Parascheva!

astăzi, 09:05

Credincioșii din Botoșani sunt invitați să ia parte la ”două momente deosebite” din viața Parohiei „Sf. Cuvioasă Parascheva”. Ales prilej de rugăciune, comuniune și bi...