Un tânăr de 31 de ani, din comuna Tudora, este anchetat, după ce a fost prins conducând fără permis și în stare relativă de ebrietate, luni, pe un drum din localitatea de domiciliu, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).
Potrivit sursei citate, fiind testat cu aparatul alcooltest valoarea rezultată a fost de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului”, precizează IPJ Botoșani.