Tânăr prins băut și drogat la volan

Un tânăr, în vârstă de 35 de ani, din municipiul Botoșani, a picat testul alcoolului, dar și al drogurilor, informează reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112, în cursul zilei de miercuri, cu privire la faptul că un șofer s-ar putea afla sub influența băuturilor alcoolice.

Echipajul de poliție l-a identificat în trafic pe tânărul șofer, iar ulterior a fost pus să sufle în etilotest, care a indicat o valoare de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„Totodată, tânărul a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv pentru substanța Cocaină. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Misiune pentru o viață întreagă! Prof. Mirela Sănduleanu, director Liceul Pedagogic: „Profesorul este oglinda vie a sălii de clasă!” (Video)

Monday, 5 October 2026

Într-o zi de 5 octombrie am poposit în familia Liceului Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botoșani. Ne-a întâmpinat, cu vizibile emoții, dar cu bucurie și ospitalita...

Consiliul Județean Botoșani vrea să cumpere un teren lângă spital pentru amenajarea unei parcări! (Video)

Friday, 2 October 2026

Consilierii județeni au aprobat în ședința ordinară din luna septembrie demararea procedurilor privind achiziționarea unui teren situat lângă Spitalul Județean de Urgență „M...

Valeriu Iftime a izbucnit, s-a certat la cuțite cu vicele Birta și câțiva social-democrați: „Nu vă fie frică de școală” / „Când o să ne conducă fraierii și fără școală” (Video)

Thursday, 1 October 2026

Consiliul Județean Botoșani vrea să își eficientizeze activitatea printr-o filosofie japoneză devenită celebră în mediul de afaceri: „kaizen”, conceptul îmbunătă...