Tânăr închis la Botoșani pentru ucidere din culpă

Joi, la ora 15:00, Secţia 9 de Poliţie Rurală din Șcheia a primit spre punere în aplicare mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în aceeaşi zi de Judecătoria Suceava, faţă de un bărbat de 29 de ani din comuna Ciprian Porumbescu.

Acesta a fost condamnat la o pedeapsă de  2 ani și 8 luni închisoare pentru „ucidere din culpă”.

Bărbatul de 29 de ani a fost identificat pe raza comunei Ciprian Porumbescu, fiid reţinut escortat şi încarcerat la Penitenciarul din Botoşani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

COSR a dat-o în judecată pe Elisabeta Lipă, dar a revenit cu un comunicat în care aproape că-și prezintă scuze!

Tuesday, 20 October 2026

În urma controlului Curții de Conturi, când s-a verificat inclusiv modul în care unele federații sportive au acordat premieri după ultimele două ediții ale Jocurilor Olimpice, T...

Reforma administrativă: 429 de localități mici din România dispar în forma actuală!

Tuesday, 20 October 2026

Planul vizează în primă fază comasarea voluntară a celor 429 de localități din România cu mai puțin de 1.500 de locuitori. Primăriile care acceptă unificarea vor primi stimulente ...

Medicul concediat în urmă cu trei ani, după moartea Alexandrei Ivanov, va fi reangajat! Decizia este definitivă

Tuesday, 20 October 2026

Spitalul Judeţean Mavromati Botoşani este obligat de instanţă să o reangajeze pe doctoriţa Mariana Pitrop, cea care fusese concediată după moartea Alexandrei Ivanov, în august 2023, la M...