Tânăr dispărut de câteva zile, căutat de familie cu poliția

Un tânăr în vârstă de 18 ani, din municipiul Botoșani, a fost dat în urmărire de către polițiști, sâmbătă seară, după ce familia l-a declarat dispărut, potrivit unei informări a Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ).

Potrivit reprezentanților instituției, Gheorghe Borcoi a plecat de la domiciliul său joi, 5 noiembrie a.c., iar până în prezent nu a revenit.

Semnalmentele acestuia sunt următoarele: 1,89 metri înălțime, aproximativ 70 de kilograme, constituție atletică, păr șaten, ochi căprui.

Vestimentația la momentul plecării era alcătuită din geaca din fâș de culoare albastră, blugi albaștri, ghete de culoare neagră.

Cetățenii care pot oferi informații cu privire la această persoană, sunt rugați să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție.

 

 

Spune-ne opinia ta