Un tânăr de 18 ani, din comuna Roma, este anchetat de organele judiciare, după ce a comis o serie de greșeli în trafic. El circula în municipiul Botoșani fără a avea luminile de întâlnire în funcțiune și nu a acordat prioritate unui echipaj de jandarmi aflat în misiune, descoperindu-se ulterior că nu avea permis și se afla sub influența alcoolului.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), el se deplasa, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe Bulevardul „Mihai Eminescu”, iar în intersecția cu strada Marchian, la schimbarea direcției de mers către dreapta, a virat fără să acorde prioritate de trecere autospecialei de jandarmi. După ce a fost oprit de forțele de ordine, conducătorul auto s-a mutat de la volanul autoturismului pe bancheta din spate.
„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea indicată fiind de 0,19 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, s-a stabilit că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autoturismul i-a fost încredințat pentru a fi condus de către unul din pasagerii din vehicul”, au precizat reprezentanții IPJ Botoșani.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul unei persoane ce nu deține permis de conducere.