Tânăr adus de polițiștii de frontieră direct la spital. Ce au constatat oamenii legii

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au depistat în trafic, în noaptea de joi spre vineri, un bărbat care conducea un autoturism, deşi era într-o stare avansată de ebrietate.

În jurul orei 00:15, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră din Dorohoi au oprit în localitatea de frontieră Fundu Herţii, județul Botoşani, un autoturism marca Volkswagen Golf, înmatriculat în România, condus de cetăţeanul român B.A., în vârstă de 26 de ani.

 

„Pe timpul controlului, polițiștii de frontieră au constatat că bărbatul emană halenă alcoolică. Imediat, bărbatul a fost condus la sediul Biroului Poliţiei Rutiere Dorohoi în vederea testării cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a relatat Minodora Răcnea, purtător de cuvânt al Serviciului Teritorial de Poliție de Frontieră din Botoșani.

Acesta a fost condus la Spitalul Municipal din Dorohoi în vederea recoltării de probe biologice și stabilirii exacte a alcoolemiei din sânge.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Premieră medicală la Suceava: Prima recoltare simultană de multi-organe și multi-țesuturi de la un donator aflat în moarte cerebrală!

astăzi, 15:03

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a marcat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un moment de referință în activitatea sa medicală, ...

In memoriam – Profesorul George Avăcăriței

astăzi, 12:52

Cu profundă tristețe, comunitatea Colegiului Național „A.T. Laurian” din Botoșani a primit vestea trecerii la cele veșnice a profesorului George Avăcăriței, un dascăl dedicat, un ...

Moldovean căutat într-un caz de trafic de migranți, descoperit și reținut în PTF Rădăuți Prut!

astăzi, 12:30

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut au depistat şi reţinut un cetățean moldovean, căutat de autorităţi, care este cercetat pentru săvârșirea i...