Sute de romi protestează la Botoșani. Aceștia se tem că prin proiectul de lege 145 le vor fi luați copiii

Aproximativ 200 de romi protestează în fața Prefecturii din Botoșani. Aceștia sunt nemulțumiți de o serie de prevederi ale proiectului de lege 145 și se tem că statul le va lua copiii.

Trei zile de proteste pentru romii din Botoșani pe străzile orașului dar și în fața Prefecturii. Sute de membrii ai etniei s-au adunat trei zile consecutiv pentru a protesta împotriva proiectului de lege 145, privind organizarea activității de prevenire a separării copilului de familie. Proiectul a fost deja votat de Camera Deputaților.

 

Romii botoșăneni se tem că de fapt această lege prin prevederile ei ar ascunde modalități prin care statul român ar urma să le ia copiii. 

„Jos mâna de pe copii”

Romiii au protestat weekend-ul trecut, dar s-au adunat și astăzi în fața Prefecturii, în număr destul de mare, conduși de liderii acestora. Protestatarii poartă pancarte în mâini pe care scrie „Jos mâna de pe copii” sau „Stop 145”. Mulți dintre aceștia scandează și cer ca legea 145 să nu mai fie votată. Sunt și cei care scandează „Jos Firea”, cu referire la ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, scrie Adevărul.

Legea 145 prevede printre altele la sprijinul acordat familiei și în special a copiilor, cu accentul părinților, pentru a preveni separarea. Termenul de separare a stârnit însă zâzanie în sânul comunităților de romi.

Aceștia se tem că statul, prin această lege, ar putea găsi o bază legislativă prin care să le ia copiii. Mai ales în cazul familiilor în care copiii  nu prea frecventează cursurile școlare sau sunt foarte sărace. O realitate în unele comunități de romi din Botoșani.

„Dacă unul dintre membrii familiei va fi bolnav, copilul învață mai prost la școală, nu avem condițiile necesare de a crește un copil, riscăm ca copilul să fie luat din sânul familiei. Mai întâi să ne creeze condiții pentru creșterea copiilor noștri și abia apoi să ne pună condiții”, spune Dibu Manix, unul dintre liderii romilor din Botoșani. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Pelerini la Iași - Mărturia unei tinere din Botoșani: ”Am rămas uimiți de câți oameni sunt aici!” / ”Când ajungi în fața raclei, uiți de oboseală!”

astăzi, 07:49

Pelerinajul de la Iași a început oficial joi, 8 octombrie 2026. Încă din prima zi, mii de credincioși au ajuns la Catedrala Mitropolitană pentru a se închina la moaștele Sfintei...

Arhitecţii din Suceava și Botoșani marchează astăzi 25 de ani de la înfiinţarea organizaţiei profesionale!

astăzi, 07:35

Filiala Teritorială Nord-Est a Ordinului Arhitecţilor din România organizează vineri, 9 octombrie, la Suceava, evenimentul „OAR25+ | Convergenţe. Profesie, societate şi viitor comun&r...

Student sunt numai eu!

astăzi, 07:15

Un politist opreste un student pe strada pentru a-i verifica actele: - Asa, vad ca nu lucram... - Asa este. - Inseamna ca trandavim pe banii statului... - Exact, trandavim. - Se pare ca suntem st...