Sute de polițiști, jandarmi și pompieri vor fi în slujba botoșănenilor în minivacanță

Sute de forÈ›e de ordine È™i pompieri vor fi angrenaÈ›i pentru asigurarea unui climat de ordine È™i siguranță la evenimentele care se vor desfășura în minivacanÈ›a prilejuită de sărbătoarea Sfintei Maria.

*****

În minivacanÈ›a de Sfânta Maria, Inspectoratul de Jandarmi JudeÈ›ean BotoÈ™ani îÈ™i va concentra efortul în vederea asigurării unui climat de ordine È™i siguranță atât la festivalurile specifice sezonului estival, cât È™i la manifestările religioase cu participare numeroasă prilejuite de sărbătorirea Adormirii Maicii Domnului.

 

Jandarmii botoșăneni, în cooperare cu efective de poliÈ›ie È™i pompieri, vor lua măsurile necesare pentru desfășurarea în condiÈ›ii civilizate a tuturor activităților prilejuite de organizarea Zilelelor Nordului, în oraÈ™ul Darabani, precum È™i a celor cuprinse în programul Serilor Melancolice Eminesciene, la Memorialul IpoteÈ™ti.

De asemenea, Zilele comunelor Vlăsinești, Mileanca și Broscăuți sunt alte evenimente locale de interes pentru cetățeni unde jandarmii vor acționa pentru prevenirea faptelor de natură penală și contravențională.

Nu în ultimul rând, jandarmii vor fi prezenÈ›i alături de participanÈ›ii la Hramul mănăstirii Zosin, pentru ca oficierea slujbei religioase È™i a celorlalte activități să nu fie tulburate de producerea unor incidente nedorite.

Pe lângă suplimentarea personalului propriu în vederea îndeplinirii operative a tuturor misiunilor, Inspectoratul de Jandarmi JudeÈ›ean BotoÈ™ani a primit în sprijin efective de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău.

Elevii de la Școala Militară de SubofiÈ›eri Jandarmi Fălticeni, care execută un stagiu de practică în această perioadă în cadrul inspectoratului, vor participa la toate aceste misiuni, împreună cu tutorii lor profesionali.

Pe timpul executării misiunilor, jandarmii vor acÈ›iona preponderent pentru preîntâmpinarea faptelor de tulburare a ordinii si siguranÈ›ei publice, precum È™i pentru prevenirea È™i combaterea traficului È™i consumului ilicit de droguri, împreună cu celelalte instituÈ›ii abilitate în acest sens.

Recomandăm participanÈ›ilor să acorde atenÈ›ia cuvenită minorilor care îi însoÈ›esc, să aibă grijă de bunurile personale de valoare È™i să apeleze cu încredere la cea mai apropiată patrulă de ordine publică, în mod direct sau să solicite sprijinul autorităților prin apel la numărul unic de urgență 112 în cazul unor fapte antisociale care îi afectează pe ei sau pe cei din jur.

*****

AÈ™a cum v-am obiÈ™nuit È™i în aceste zile, poliÈ›iÈ™tii vor fi la datorie, pentru ca cetățenii să se bucure de zilele libere, în siguranță.

În această perioadă, peste 300 de poliÈ›iÈ™ti, din cadrul structurilor de ordine publică, investigaÈ›ii criminale, rutieră, investigarea criminalității economice, prevenire È™i acÈ›iuni speciale, vor acÈ›iona, împreună cu alte structuri, atât în stradă, pentru asigurarea unui climat de ordine È™i siguranță publică È™i pentru descurajarea oricăror fapte antisociale, cât È™i constituiÈ›i în echipe de cercetare penală, pentru a desfășura activitățile specifice în momentul în care se va impune acest lucru.

Scopul prezenÈ›ei noastre în spaÈ›iul public este unul preventiv, facem apel către cetățeni să respecte regulile de convieÈ›uire socială, drepturile È™i libertățile celorlalÈ›i, pentru a evita astfel să fie implicaÈ›i în evenimente nedorite. 

Vom avea o prezență activă atât în zonele în care se organizează evenimente cultural-artistice È™i religioase din localitățile Mihai Eminescu, VlăsineÈ™ti, Darabani, RomâneÈ™ti, CoÈ™ula, BroscăuÈ›i È™i Mileanca, precum È™i în locurile în care se formează aglomerări de persoane, cluburi, discoteci, zone de agrement, pentru prevenirea oricăror fapte antisociale, dar È™i pentru a interveni într-o manieră promptă în cazul unor posibile situaÈ›ii care se afla în sfera de competență a poliÈ›iei.

De asemenea, polițiștii de combatere a criminalității organizate vor acționa pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri.

PoliÈ›iÈ™tii rutieri vor fi prezenÈ›i pe arterele din judeÈ›, cu autospeciale dotate cu aparate radar, etilotest È™i DrugTest, pentru fluidizarea traficului rutier dar È™i în scopul depistării È™i tragerii la răspundere penală a conducătorilor auto care se află sub influenÈ›a alcoolului sau a substanÈ›elor interzise.

PoliÈ›iÈ™tii botoșăneni vor fi prezenÈ›i, astfel, zi È™i noapte pentru ca participanÈ›ii la evenimentele care urmează să se aibă loc în această perioadă să se bucure de atmosfera acestora, în siguranță.

*****

Vă informăm că ÅŸi în această perioadă, poliÅ£iÅŸtii de frontieră acÅ£ionează alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, în vederea asigurării unui climat de ordine ÅŸi siguranţă publică în zona de competenţă, astfel încât toÅ£i cei care vor fi prezenÅ£i la manifestările, festivalurile È™i hramurile organizate să se poată bucura din plin.

Astfel, Festivalul Zilele Nordului se va desfăşura în cel mai nordic oraÈ™ al țării, Darabani, situat la frontiera cu Ucraina È™i R. Moldova. În consecinţă, poliÅ£iÅŸtii de frontieră botoşăneni vor desfăşura, zilnic, activităţi de supraveghere ÅŸi control la frontiera de stat, precum ÅŸi misiuni pentru prevenirea ÅŸi combaterea infracÅ£ionalităţii transfrontaliere.

Din experienÅ£a anilor anteriori, este preconizată o creÅŸtere a valorilor de trafic în punctele de trecere a frontierei de pe raza judeÅ£ului nostru, PTF Stânca ÅŸi PTF RădăuÅ£i Prut, sens în care, în funcÅ£ie de dinamica acestuia, vor fi dispuse măsuri pentru fluidizarea traficului la graniÈ›a de nord-est, respectiv suplimentarea personalului.

Tuturor celor care vor tranzita în aceste zile frontiera de nord-est, le recomandăm:

1.      Pregătirea ÅŸi verificarea din timp a documentelor de călătorie precum ÅŸi a  documentelor necesare minorilor la ieÅŸirea din Å£ară, în vederea scurtării timpului de control. InformaÅ£ii suplimentare privind documentele necesare copiilor care călătoresc în afara graniÅ£elor ţării sunt disponibile pe pagina de internet a instituÅ£iei noastre.

2. Consultarea aplicaÅ£iei Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a instituÅ£iei politiadefrontiera.ro, care prezintă o medie a timpului de aÅŸteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.

3.      Nu în ultimul rând, vă recomandăm ca, pentru aflarea condiÅ£iilor de călătorie impuse de diferite state din lume, să consultaÅ£i site-ul Ministerului Afacerilor Externe, paginile dedicate misiunilor diplomatice la BucureÅŸti sau aplicaÅ£ia CălătoreÅŸte în siguranţă aparÅ£inând MAE.

*****

Pompierii militari vor fi la datorie, în judeÈ›ul BotoÈ™ani, în perioada 12 – 15 august a.c.. AceÈ™tia sunt pregătiÈ›i să acÈ›ioneze pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor sau a animalelor din medii ostile vieÈ›ii, în situaÈ›ia în care se vor înregistra astfel de cazuri È™i pentru acordarea primului ajutor medical.

O atenÈ›ie deosebită va fi acordată Festivalului NaÈ›ional de Muzică „Seri Melancolice Eminesciene” care se desfășoară la IpoteÈ™ti È™i ”Zilelor Nordului”, festival organizat în Poiana Teioasa.

La IpoteÈ™ti, până pe 14 august, în fiecare zi, un echipaj din cadrul DetaÈ™amentului de Pompieri BotoÈ™ani se va afla în apropierea locului de desfășurare a manifestărilor cultural-artistice pentru a asigura o intervenÈ›ie imediată, iar la Teioasa, un echipaj SMURD va fi prezent în zonă, zilnic, de pe 12 până pe 14 august, pentru a acorda primul ajutor calificat, la nevoie.

Dacă se impune, forÅ£ele ÅŸi mijloacele aflate în dispozitiv pot fi suplimentate cu efective È™i tehnică de intervenÈ›ie din cadrul DetaÈ™amentului de Pompieri BotoÈ™ani È™i Punctului de Lucru Darabani.

În data de 15 august, zi de sărbătoare religioasă, lăcaÈ™urile de cult vor fi aglomerate, mai ales cele cu hramul „Sfânta Maria”. Și în aceste spaÈ›ii, cetățenii trebuie să acorde o atenÈ›ie deosebită măsurilor de protecÈ›ie împotriva incendiilor, astfel:

- accesul în biserici se va realiza astfel încât să nu se supraaglomereze lăcaÈ™ul;

- pe durata serviciului religios, uÈ™ile de acces / evacuare în / din biserică se vor menÈ›ine în permanență deschise;

- lumânările aprinse vor fi supravegheate È™i È›inute la distanță de persoanele din jur, de mobilier, decoruri sau alte materiale combustibile. Acestea vor fi puse doar în suporturile din tăvile metalice umplute cu nisip sau apă;

- parcarea autoturismelor în vecinătatea bisericilor È™i a mănăstirilor se va realiza astfel încât să nu se blocheze sau să se diminueze gabaritele căilor de acces pentru intervenÈ›ie al autospecialelor de pompieri sau să fie împiedicat accesul la hidranÈ›ii exteriori.

Profitând de zilele libere, multe persoane vor merge în zonele turistice.          

Acestora le recomandăm să respecte toate măsurile de siguranță, atât pe timpul deplasării către obiective, cât È™i pe durata sejurului.

În această perioadă, o atenÈ›ie deosebită trebuie acordată copiilor, care din dorinÈ›a de a se bucura de ultimele zile de vacanță, merg la scăldat. Nu de puÈ›ine ori aceÈ™tia aleg zonele neamenajate. Aceste locuri pot fi periculoase, în special pentru persoanele care nu È™tiu să înoate foarte bine, deoarece curenÈ›ii sunt puternici, malurile abrupte, iar nivelul apei se schimbă brusc.

Pentru a preveni evenimentele nedorite, recomandăm tuturor cetăţenilor să respecte următoarele măsuri de siguranță atunci când merg la scăldat:

- frecventaÅ£i doar locurile special amenajate pentru înot ÅŸi scăldat;

- evitaÅ£i scăldatul în lacuri, canale sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenÅ£ii foarte puternici, albiile nămoloase sau acoperite cu plante, pietre, crengi sau trunchiuri de copaci;

- evitaÅ£i să intraÈ›i singuri în apă, fără a avea alte persoane prin apropiere, mai ales dacă nu ÅŸtiÅ£i să înotaÅ£i;

- nu intraÈ›i în apa rece după expunerea prelungită la soare;

- nu săriți de pe platforme, poduri sau alte construcţii;

- nu lăsaÈ›i niciodată copiii nesupravegheaÈ›i în apă sau în apropierea acesteia, nici măcar în piscinele achiziÈ›ionate pentru cei mici;

- echipamentele speciale pentru siguranÈ›a înotului (colac de salvare, aripioare sau tuburi gonflabile etc.) trebuie utilizate de către copii, sub atenta supraveghere a unui adult.

Persoanelor care aleg să petreacă timpul la iarbă verde, le reamintim faptul că trebuie să respecte măsurile de prevenire a incendiilor È™i să aibă mare grijă la modul în care pregătesc grătarul.

Precizăm faptul că este interzisă folosirea focului deschis la mai puÈ›in de 10 metri faţă de locurile în care există materiale combustibile (lemn, hârtie etc.) sau la mai puÈ›in de 40 de metri faţă de zonele cu pericol de explozie (gaze ÅŸi lichide combustibile, vapori inflamabili etc.)

Astfel, sfătuim cetățenii să aprindă focul la distanÈ›e de siguranță, doar în locurile special amenajate È™i fără să folosească substanÅ£e inflamabile. Nu trebuie aprinse focare direct pe sol pentru că flăcările se pot extinde la vegetaÈ›ie, într-o clipă de neatenÈ›ie.

Arderea trebuie supravegheată continuu, deoarece vântul ar putea schimba direcÅ£ia flăcărilor È™i chiar duce scânteile la distanÅ£e mai mari, către zone împădurite sau cu vegetaÅ£ie uscată.

Este recomandat ca cetățenii să aibă la dispoziţie mijloace de primă intervenţie pentru stingerea rapidă a focului: un stingător de incendiu sau o rezervă de apă.

Înainte de a pleca spre casă, locul pregătirii grătarului va fi verificat cu mare atenÅ£ie. Jarul trebuie stins, iar cenuÈ™a acoperită cu pământ.

Nu în ultimul rând, copiii trebuie supravegheaÈ›i permanent pentru a nu se juca cu focul sau în apropierea acestuia.

Orice început de incendiu observat trebuie să fie anunÅ£at la numărul unic de urgenţă 112, pentru a fi lichidat de către pompieri înainte de a produce pagube materiale sau pierderi de vieÅ£i omeneÅŸti.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mașină mistuită de flăcări în apropiere de orașul Săveni, trei persoane s-au evacuat la timp! (Foto)

astăzi, 17:12

Un autoturism aflat în mers pe DN 29, în apropierea localității Mihai Viteazu, a luat foc în această după-amiază. La caz s-au deplasat pompierii militari din cadrul StaÈ›iei ...

Grupul francez Carrefour ar putea să se retragă din România!

astăzi, 15:54

În momentul de față, grupul francez Carrefour tatonează vânzarea operaÅ£iunilor din regiune, inclusiv din România. La masa discuÅ£iilor, atât mari retaileri prezenÅ£i local,...

Apel! O mamă internată la Maternitatea din Botoșani are nevoie urgent de sânge!

astăzi, 14:10

Medicii SecÈ›iei de Terapie Intensivă (ATI) din cadrul Spitalului JudeÈ›ean de Urgență „Mavromati” din BotoÈ™ani, alături de Centrul de Transfuzie Sanguină, fac un apel către populaÈ...