Sute de amenzi aplicate în weekend, valoarea lor se apropie de 50.000 de lei

În acest weekend, respectiv perioada 11-13 decembrie a.c., sub autoritatea InstituÈ›iei Prefectului, forÈ›ele de ordine din judeÈ›ul BotoÈ™ani au continuat acÈ›iunile de verificare a respectării măsurilor anti-COVID. Conform Inspectoratului de PoliÈ›ie JudeÈ›ean (IPJ), au fost aplicate peste 200 de amenzi, valoarea lor cumulând aproape 50.000 de lei.

Pe raza întregului judeÈ› au fost organizate 26 de acÈ›iuni punctuale, atât în sistem propriu cât È™i integrat. Au fost controlate 414 societăți comerciale È™i persoane fizice autorizate.

 

„Echipele de control au aplicat 232 de sancÈ›iuni contravenÈ›ionale în valoare de peste 48.000 lei, dintre acestea 200 de sancÈ›iuni au fost aplicate persoanelor care nu purtau mască de protecÈ›ie în locurile în care acest lucru era obligatoriu, iar 29 de sancÈ›iuni au fost aplicate pentru nerespectarea interdicÈ›iilor privind deplasarea”, declară Delia NeniÈ™cu, purtătorul de cuvânt al IPJ BotoÈ™ani.

Acțiunile sunt desfășurate de polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, al Direcției Sanitar Veterinară, lucrători ai Inspectoratului Teritorial de Muncă și ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului.

Reiterăm că, la nivel naÈ›ional, a fost instituită obligativitatea purtării măștii de protecÈ›ie în toate spaÈ›iile deschise, precum È™i faptul că în intervalul orar 23:00-5:00 este interzisă circulaÈ›ia persoanelor în afara locuinÈ›ei sau gospodăriei, cu unele excepÈ›ii menÈ›ionate în mod expres în actul normativ.

„Nerespectarea acestor măsuri constituie contravenÈ›ie È™i se sancÈ›ionează cu amendă  de la 500 la 2.500 de lei, cu posibilitatea achitării în termen de 15 zile, a jumătate din valoarea stabilită de agentul constatator”, precizează reprezentanta IPJ BotoÈ™ani.

 

Spune-ne opinia ta