Street Food Festival încheiat fără probleme majore. Jandarmii au aplicat 5 amenzi și 3 avertismente pentru tulburarea liniștii publice

Street Food Festival Botoșani 2022 s-a încheiat fără probleme majore, din punct de vedere a ordinii și siguranței publice, pentru miile de botoșăneni care au ales să petreacă timpul liber la această manifestare cu specific cultural-artistic și gastronomic.

Rarele situații de nerespectare a prevederilor legale au fost soluționate prompt de jandarmii prezenți în dispozitivul de misiune la locul de desfășurare a festivalului, în acest sens fiind aplicate, în cele trei zile, 5 amenzi în valoare totală de 500 de lei și trei avertismente scrise pentru fapte tulburare a liniștii publice.

 

În afara acestor sancțiuni, jandarmii i-au întocmit unui bărbat actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, iar o persoană a fost condusă la Secția de Psihiatrie pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

Nu în ultimul rând, o fetiță rătăcită sâmbătă seară după lăsarea întunericului, în aglomerația de pe Pietonalul  Unirii, a fost ajutată de jandarmi să ajungă în siguranţă la părinții care o căutau, după ce aceștia, într-un moment de neatenție, au pierdut-o din vedere.

„Pe tot parcursul festivalului, jandarmii au acționat atât pentru prevenirea faptelor antisociale, luând măsuri de sancționare cu amendă doar atunci când faptele săvârșite au avut un pericol social mai ridicat, cât și a consumului de droguri, nefiind depistate persoane care consumau sau comercializau asemenea substanțe interzise în zona de desfășurare a festivalului”, a declarat Dan Izotov, purtător de cuvânt în cadrul IJJ Botoșani.


 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Un tânăr șef la cârma unei instituții din Botoșani: „Intenționez să candidez” (Video)

Friday, 6 November 2026

Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare – Filiala Botoșani are, începând cu data de 5 noiembrie, un nou șef, după ce fosta conducere a ieșit la pensie. Este vor...

Despre violența în școli și cum ne ajutăm, de fapt, copiii, cu psihologul Anca LARIONESEI – FOTO, VIDEO!

Monday, 2 November 2026

Într-o eră în care ne confruntăm cu evoluția accelerată a tehnologiei, cu dependența de gadget-uri și cu nevoia de afirmare pe rețelele de socializare, asistăm și la un fenomen ca...

Noul prefect a depus jurământul, Dan Șlincu: „Problemele botoșănenilor nu au culoare politică” (Foto, Video)

Monday, 2 November 2026

Luni dimineață, în Sala „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ a avut loc ceremonia de învestire a noului prefect al județului Botoșani. În funcția de prefect al ...