Sprijin pentru copiii din familii vulnerabile din fonduri europene

Guvernul României condus de premierul liberal Nicolae Ionel Ciucă, prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, oferă sprijin copiilor din familii vulnerabile.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD), va acorda în acest an școlar ajutoare pentru rechizite și îmbrăcăminte în valoare totală de peste 150 de milioane de lei preșcolarilor și elevilor din familiile defavorizate.

 

Numărul de beneficiari va fi de aproximativ 300.000 de copii din toate județele țării, iar ajutorul de 500 de lei va fi virat pe cardurile pentru sprijin educațional, conform prevederilor OUG nr. 133/2020.

Vor beneficia de tichetul de 500 de lei:

•             Copiii din învățământul de stat preșcolar, cu condiția ca venitul lunar pe membru de familie să fie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură (298 lei);

•             Elevii din învățământul de stat primar și gimnazial, dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară (1.275 lei).

Ajutorul pentru haine și rechizite va fi virat în această lună beneficiarilor care sunt deja în posesia cardurilor din anul școlar trecut. În cursul lunii octombrie, urmează să fie distribuite și încărcate cardurile pentru noii beneficiari.

Până în acest moment, au fost identificați elevi eligibili în 10.115 unități de învățământ din țară.

Stimulentul educațional se acordă, la cererea unuia dintre părinții elevului, înregistrată până la data de 10 septembrie la unitatea de învățământ la care elevul este înscris. Este important de precizat că această cerere trebuie însoțită de adeverința de venit aferentă lunii iulie 2022.

Cei care au deja card trebuie, de asemenea, să depună cerere, însoțită de adeverința de venit. Documentul trebuie semnat de același părinte care a depus cerea la începutul programului.

Tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional pot fi utilizate numai la unitățile cu care emitenții cardurilor au contracte de afiliere.

În anul școlar precedent, bugetul alocat Schemei naționale de sprijin pentru elevii cei mai defavorizați prevăzută de OUG nr. 133/2020 a fost de 122 milioane de lei, pentru 245.000 elevi din familii defavorizate. În județul Botoșani, în anul școlar precedent, 12.195 de copii au beneficiat de acest sprijin.

(Comunicat de presă)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

147 de aspiranți la funcția de director pentru școlile din Botoșani, 16 locuri sunt fără candidați!

Tuesday, 6 October 2026

La nivelul județului Botoșani, au fost scoase la concurs 148 de funcții de director și director adjunct din 110 unități de învățământ de stat. 109 funcții sunt de director, iar 3...

Două directoare din Botoșani în finala Galei Premiilor pentru Directorii Anului!

Tuesday, 6 October 2026

𝐑𝐞𝐠𝐢𝐮𝐧𝐞𝐚 𝐄𝐬𝐭 are propriii finaliști pentru etapa națională a Galei Premiilor pentru Directorii Anului 2026: Petronela Petrea, Monica Cîmpanu și Loredana-Elen...

Primul parlamentar exclus din grupul PNL pentru că nu a votat Guvernul Mureșan este din Botoșani!

Tuesday, 6 October 2026

Deputatul Eduard Mititelu a fost exclus din grupul PNL de la Camera Deputaților pentru că nu a votat Guvernul Mureșan. Mititelu nu era la prima abatere, el acceptase în iunie un post de mi...