Asociația Clara a achiziționat, cu sprijinul agenților economici, 13 concentratoare de oxigen pe care le-a donat Spitalului Municipal Dorohoi iar alte două concentratoare au fost rezervate urmând ca în cel mai scurt timp să ajungă la Dorohoi.
Reprezentanții asociației mulțumește pe această cale tuturor celor care au contribui la realizarea acestei acțiuni. Cele 13 concentratoare de oxigen sunt din clasa compact 1025ks, Drive DeVilbiss, flux maxim 10 litri, producție SUA
„Suntem mândri de comunitatea noastră, de modul exemplar de implicare în această acțiune de asigurare a oxigenului pentru persoanele bolnave. Pe lângă cele 13 aparate donate la această dată Spitalului municipal Dorohoi și auxiliarele aferente, încă două aparate au fost rezervate la firma importatoare din SUA, astfel că avem promisiuni ca în două săptămâni vor ajunge și acestea în Dorohoi. Mulțumim încă o dată comunității dorohoiene pentru efortul depus în susținerea campaniei Asociației Clara și nu în ultimul rând:
1. SC Nordic Romar SRL
2. SC Miracom SRL
3. SC Spicul 2 SRL
4. SC Gafco Construct SRL
5. SC Sabco-s SRL
6. SC Termoproduct Gam SRL
7. SC Super Splendid SRL
8. D-na Beslega Lacramioara
9. D-nul Stefan Lupascu
Persoanele fizice și juridice care doresc să doneze bani pentru achiziționarea acestor tipuri de echipamente, o pot face în contul pus la dispoziție de Asociația Clara pentru SPONSORIZĂRI: RO86BTRLRONCRT0253152007.
Pentru persoanele juridice care doresc să direcționeze 20% din impozitul pe venit sau profit punem la dispoziție Contracte de sponsorizare”, au declarat reprezentanții Asociației Clara.