Șoferul care a accidentat mortal o bătrână, mergând în marșarier, a fost reținut

Polițiștii din Săveni au emis ordonanață de reținere pentru 24 de ore pe numele unui bărbat de 48 de ani, din comuna Drăgușeni, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, informează duminică Inspectoratul de Poliție Județean din Botoșani.

Potrivit sursei citate, în urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că acesta a condus autoturismul pe strada Decebal din localitatea Podriga, având o alcoolemie de 0,70mg/l în aerul expirat, iar în momentul în care a efectuat manevră de mers înapoi, a surprins și accidentat mortal o femeie de 92 de ani, din aceeași localitate, care se deplasa pe marginea părții carosabile.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz, urmând că în funcție se rezultate să se dispună măsuri legale.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Și-a bătut soția de la o ceartă, polițiștii l-au reținut 24 de ore!

Tuesday, 3 November 2026

La data de 02 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 65 de ani, din localitate...

Hram la o biserică din Botoșani. Credincioșii se vor putea închina la moaștele Sfântului Ierarh Nectarie!

Tuesday, 3 November 2026

Credincioșii din municipiul Botoșani sunt invitați să participe, în zilele de 8 și 9 noiembrie 2026, la sărbătoarea hramului Bisericii „Sfântul Apostol Andrei și Sfântu...

AJPIS Botoșani: Alocațiile de stat pentru copii, indemnizațiile pentru creșterea copilului, stimulentele de inserție și drepturile persoanelor cu dizabilități, plătite în avans

Tuesday, 3 November 2026

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani, va efectua, în luna noiembrie 2026, plata...