Șofer reținut după o urmărire în trafic, în municipiul Botoșani

Un bărbat a fost reţinut de poliţişti abia după ce a fost înconjurat de mai multe autospeciale de poliţie şi somat de aceştia să se oprească.

Totul a început pe Calea Naţională şi s-a terminat pe strada Sucevei, când un autoturism a fost acroşat de un Volkswagen, care apoi şi-a continuat drumul. Cele două maşini erau în mişcare, în trafic, iar şoferul cu maşina avariată a pornit în urmărirea celui vinovat. În acelaşi timp, acesta a sunat la 112, cerând ajutorul Poliţiei.

 

La scurt timp, o autospecială a Poliţiei a interceptat maşina reclamată în trafic, însă şoferul acesteia a încercat să fugă.

Între timp, însă, mai multe autospeciale de poliţie au ajuns în zonă şi au blocat autoturismul Volkswagen care încerca să fugă. Poliţiştii l-au scos din maşină pe şofer şi au înţeles şi de ce acesta încerca să părăsească locul faptei cât mai repede.

În urma testării cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar şoferul vinovat s-a ales cu dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marian Neacșu, avertisment pentru noii prefecți și subprefecți: „Nu este suficient să ocupați o funcție” / „Voi urmări îndeaproape”

astăzi, 11:34

Noii prefecți și subprefecți au depus luni jurământul de credință, în cadrul unei ceremonii organizate la sediul Ministerului Afacerilor Interne. Vicepremierul și ministrul Afaceril...

Au început pregătirile pentru desființarea inspectoratelor şcolare generale. Ce spune ministrul despre șefii ISJ-urilor!

astăzi, 10:43

Ministrul delegat pentru învăţământul preuniversitar, Sorin Ionescu, a declarat la TVR Info, duminică, că în 31 august 2027 trebuie să nu mai avem inspectorate şcolare. El a m...

Revoluție la FC Botoșani după eșecul cu Universitatea Craiova! Iftime anunță: ”Mă tentează!”

astăzi, 08:17

Valeriu Iftime este gata să facă o adevărată revoluție la FC Botoșani. După eșecul suferit de moldoveni în fața Universității Craiova, finanțatorul lui FC Botoșani a dezvăluit c...