Un bărbat de 47 de ani, din comuna Ungureni, a fost urmărit în trafic de polițiști, miercuri, întrucât nu a oprit la semnalele organelor de control. El se afla în stare de ebrietate, arată Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ).
Potrivit sursei citate, acesta se deplasa la volanul unui autoturism pe raza localității de domiciliu, un echipaj semnalizându-i să tragă pe dreapta.
„Echipajul de poliție a procedat la urmărirea autoturismului respectiv, cu semnalele luminoase și acustice în funcțiune, reușindu-se oprirea acestuia, în orașul Săveni. În urma testării cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat”, precizează reprezentanții IPJ Botoșani.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.