Angajaţii unei unităţi medico-sociale din Botoşani nu şi-au primit salariile de două luni!

În ajunul Sărbătorilor de iarnă, în luna cadourilor când toată lumea se pregătește pentru a întâmpina cu bucurie și cadouri pentru copii Crăciunul și Anul nou, există o categorie de salariați bugetari, angajați în unități cu beneficiari aflați în situații de risc social, care nu și-au primit salariile de mai bine de două luni! 

Salariați care vor lucra și în zilele de sărbători, vor oferi bătrânilor din unitățile de asistență medico-sociale dulciuri și fructe, dar care nu și își pot permite să ofere bucurie copiilor lor, pentru că, guvernanții nu au binevoit să modifice o normă legislativă care să acopere cheltuielile cu salariile personalului medical pentru întreg anul 2017.

Dar asistenții medicali care lucrează la Unitatea de Asistență Medico-Socială Săveni nu sunt la prima experiență de acest fel, și la finele anului 2016 nu și-au primit salariile integral pe tot anul, au apelat la instanțele de judecată, iar după un an de judecată, au o sentință definitivă pe care nu vrea nimeni să o pună în aplicare. Astfel că, vor fi nevoiți să mai aștepte până ce un executor judecătoresc va obliga angajatorul, autoritățile să plătească salariile acestor oameni.

 

Singura vină a acestor asistenți medicali este că, deși nu și-au primit salariile nici pe luna octombrie, nici pentru luna noiembrie, ei încă merg conștiincios la muncă, au grijă de cei peste 40 de beneficiari bătrâni și bolnavi, sperând că și cei care au datoria să le plătească salariilor o vor face, la fel de conștiincios ca ei.

"Sindicatul ”IMPACT” Botoșani a sesizat toate autoritățile, ministerele abilitate, inclusiv Instituția Prefectului, Consiliul Județean Botoșani, parlamentarii de Botoșani și chiar prin mass-media locală a făcut cunoscută această problemă și a solicitat modificarea costului pe pat beneficiar. Din păcate toate demersurile au rămas fără rezultat, dar nici pe plan local nu s-au găsit soluții sau bunăvoință pentru rezolvarea acestei situații. Așa că, suntem în Ajun de Crăciun, suntem în luna cadourilor, colindăm și ne bucurăm, spunem că suntem mai buni și mai darnici … și cu toate astea sunt salariați, care lucrează într-o unitate de stat, și care nu și-au primit salariile de două luni!!! Oare va fi cineva care se va gândi în această perioadă că sunt salariați care nu pot oferi familiei, copiilor o bucurie, un cadou sau o masă decentă pentru că nu și-au primit salariile? Se va gândi cineva cum este să își petreci sărbătorile ”pe datorie” fără să știi cu siguranță când vei primi primul salariu? Să sperăm că în luna cadourilor vor găsi autoritățile posibilitatea de a plăti salariile acestor oameni, măcar în ultimele zile ale anului 2017. De Crăciun să fim mai buni!", a spus Camelia Socianu, preşedintele Sindicatului Impact Botoşani. 

Comunicat de presă Sindicatul Impact Botoşani

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De ziua lor: Pompieri din Botoșani avansați în grad, alții au primit diplome de apreciere pentru curaj din partea MAI! (Foto)

astăzi, 15:01

Ziua Pompierilor din România este sărbătorită, în fiecare an, pe 13 septembrie, marcând un moment important din istoria Armei. Această zi comemorează eroismul pompierilor care a...

Activitatea unui magazin din Botoșani, suspendată de polițiști! Gestionara a vândut țigări minorilor!

astăzi, 14:26

La data de 10 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală sau contravențională, &ic...

Catacombele din Centrul Istoric al orașului Botoșani, între legende și realitate! (Foto)

astăzi, 14:05

Sub zona Centrul Vechi Botoșănean există numeroase beciuri și structuri subterane din piatră, unele dintre ele fiind foarte vechi. Se pare că unele beciuri au fost construite din cărămidă ...