Septuagenar salvat de șeful postului de poliție din Corni, după ce a fost bătut și lăsat în agonie

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani aduce în prim plan intervenția lui Claudiu, șeful postului de poliție din Corni, care a dat dovadă că uniforma i se potrivește „mănușă”. Acesta a fost pus în fața unei situații de urgență, care necesita o intervenție promptă.

În timp ce se afla la birou, în jurul orei 13:00, o persoană s-a prezentat la postul de poliție, declarând că a lovit brutal peste picioare un bărbat în vârstă de 73 de ani și avea nevoie de ajutor medical.

 

Imediat cum a aflat mai multe detalii despre eveniment și locația producerii acestuia ca fiind în apropierea unei stâne, l-a imobilizat pe agresor și a pornit spre locul indicat.

Claudiu cunoștea proprietarul stânei și a reușit să-l contacteze imediat. I-a explicat situația și a solicitat sprijinul său în găsirea victimei. Proprietarul a localizat-o rapid și a reușit să o aducă în întâmpinarea polițistului, la drumul de acces, care a sosit în grabă cu autospeciala de poliție.

Imaginea întâlnirii dintre Claudiu și victima agresată era una tulburătoare. Bărbatul era inconștient, cu picioarele grav rănite. În încercarea de a opri hemoragia, Claudiu a improvizat două garouri, folosind o sfoară și cureaua pantalonilor.

„La scurt timp, ambulanța a ajuns la fața locului și a preluat victima. Personalul medical a făcut tot posibilul pentru a-i stabiliza starea de sănătate și i-a transmis polițistului că intervenția sa promptă și acordarea primului ajutor au fost vitale pentru a salva viața bărbatului”, a precizat agent principal de poliție Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.

Claudiu este un polițist cu 20 de ani de experiență, iar asta se vede prin ceea ce face.


 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Un șef de la Drumuri Naționale Botoșani despre pregătirile de iarnă: „Lumea ia acasă tot ce poate” / „Ar fi sfinte” (Video)

Friday, 30 October 2026

Ing. Liviu Mihalache, șef adjunct al Secției de Drumuri Naționale Botoșani, a vorbit în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural despre pregătirile pentru iarna 2026 – 2027. Acesta...

Prefectul și șeful ISU acuză o comunicare defectuoasă între autoritățile care contribuie la deszăpezirea Botoșaniului! (Video)

Thursday, 29 October 2026

În ședința de Colegiu Prefectural aferentă lunii octombrie a fost prezentat planul de acțiune pentru iarna 2026 – 2027, plan inițiat de toate instituțiile cu atribuții în aces...

Măsurile anunțate de Nova Apaserv pentru populație, două zile fără apă în două municipii și 21 de UAT-uri! (Foto, Video)

Thursday, 29 October 2026

Compania de apă Nova Apaserv a anunțat încă de săptămâna trecută că furnizarea apei va fi sistată în perioada 29 – 31 octombrie. Măsura este luată în vederea &i...