Șapte tineri, cu vârstele cuprinse între 18 și 28 de ani, din orașul Ștefănești, au fost reținuți pentru 24 de ore, joi, într-un dosar de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), Delia Nenișcu.
Potrivit acesteia, în urma probatoriului administrat, s-a stabilit că, pe data de 20 februarie a.c., în timp ce se aflau într-un restaurant din comuna Românești, aceștia au agresat trei bărbați având vârste de 23, 27 și 46 de ani, din comuna Santa Mare, pe fondul unui conflict spontan.
„Cei șapte au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare totală de 14.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61 din 1991, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani”, a precizat Nenișcu.