Să sfârâie grătarele! 16 August, zi liberă pentru bugetari!

Ziua de 16 august a fost declarată de Guvern ca zi liberă. Hotărârea a fost luată ieri, iar recuperarea zilei se va face prin prelungirea timpilor de lucru până la finalul lunii august. De această zi nu vor beneficia angajații statului care trebuie să asigure permanența.

„La propunerea Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Guvernul a aprobat stabilirea zilei de 16 august 2019 ca zi liberă. Așadar în ziua de 16 august 2019 angajații instituțiilor publice vor avea o zi liberă, iar aceștia iși vor prelungii corespunzător timpul de lucru până la data de 31.8.2019 privind planificărilor stabilite”, a precizat Nelu Barbu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, la finalul ședinței Executivului pentru Mediafax.

„Data de 15 este deja zi libera declarată prin lege și 16 cade vineri, 15 este joi și s-a luat deciza să fie declarată zi liberă”, a mai completat purtătorul de cuvânt.

Acesta a precizat faptul că sub incidența acestei măsuri nu intră angajații care trebuie să asigure permanența, sau magistrații care au termene stabilite în data respectivă.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Polițiștii botoșăneni sunt la datorie zi și noapte, peste 50 de sesizări ale cetățenilor în ultimele 24 de ore! (Foto, Video)

astăzi, 10:52

Siguranța comunității este protejată zi și noapte prin prezența activă a polițiștilor în teren și prin acțiuni care au scopul de a preveni faptele antisociale și de a menține ordine...

Lovitură la Botoșani! Valeriu Iftime a luat în calcul să îl dea afară pe Marius Croitoru: „Mă tot gândesc”

astăzi, 09:14

FC Botoșani traversează o perioadă dificilă în SuperLigă, iar înfrângerea cu Petrolul, scor 1-3, a provocat o reacție dură din partea finanțatorului Valeriu Iftime. Moldov...

Festivalul concurs “Singing and Living” și-a desemnat câștigătorii! (Foto)

astăzi, 08:40

Ca parte a unei educații ancorate în valori autentice, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe” Botoșani a desfășurat a III-a ediție interregională a Festival...