„Nicăieri nu-i ca acasă!” Este o vorbă pe care o cunoaștem cu toții, dar o înțelegem cu adevărat doar atunci când pământul natal devine pentru noi o amintire distantă. Aceasta este povestea multor români, plecați de zeci de ani departe de țară, în căutarea unei vieți mai bune.
Iar o călătorie în care casa rămâne în urmă nu este niciodată ușoară.
Ei și-au luat rămas bun de la cei dragi, de la locurile care le-au fost atât de familiare, în speranța că doar câteva luni le vor fi necesare pentru a-și împlini visurile.
Dar, străinătatea te absoarbe, te schimbă și îți cere prețul. Plătesc pentru educația copiilor cu lacrimi amare de dor și nostalgie, cu sentimente de vinovăție și frustrare.
A-și îndeplini visele presupune muncă grea, cu spinări încovoiate și capete plecate umil în fața banului. Își îndeplinesc datoria față de părinții asigurându-le o bătrânețe mai ușoară, dar plătesc cu prețul absenței în ultimele lor zile.
O întrebare apare tot mai des în conștiința acestor oameni: „Oare merită?”
Într-un dialog deschis pe un grup de Facebook, o româncă plecată de ani buni în străinătate și-a mărturisit durerea și incertitudinea care o însoțesc:
„Plecăm departe de casă, de familii, în speranța unei vieți mai bune și trec ani. Ani în care copiii noștri cresc fără noi, în care nu putem participa la evenimentele importante din viața lor sau a celor dragi nouă.
Ne întoarcem acasă vara, o dată pe an și chiar casa noastră ni se pare străină. Noi înșine ne-am înstrăinat, sufletul ni s-a înstrăinat!
Câte familii destrămate, câte divorțuri din cauza depărtării, câte suflete schingiuite de dor, câte drame și victime ale sentimentelor de înstrăinare și de vinovăție pe care le-am simțit mulți dintre noi!
Toată suferința noastră, tot acest sacrificiu își au oare rostul? Nu plătim prea scump? Oare merită? Suntem chiar mulțumiți, ne simțim împliniți? Suntem siguri că am luat decizia corectă, că am făcut ceea ce era mai bine de făcut?”
Emoțiile și sentimentele pe care le exprimă sunt un ecou al celor ale tuturor românilor care s-au confruntat cu durerile și sacrificiile străinătății.
Indiferent de alegere, românii plecați în străinătate merită recunoaștere pentru curajul, dedicarea și munca lor în scopul îmbunătățirii vieții și a sprijinirii familiilor lor.
Fie că se simt împliniți de realizările materiale sau că resimt un dor constant de casă, acești oameni depun eforturi considerabile pentru a-și asigura un viitor mai bun pentru ei și pentru cei dragi lor.
Este important să recunoaștem și să apreciem sacrificiul lor și să încercăm să înțelegem complexitatea emoțiilor și provocărilor cu care se confruntă în străinătate.
Să nu uităm că diaspora românească aduce beneficii semnificative economiei naționale prin remitențe și investiții în țară.
Prin experiența și cunoștințele acumulate în străinătate, atunci când se întorc definitiv acasă, acești români vin cu idei noi și contribuie la dezvoltarea și modernizarea țării noastre.